Site icon TIMP ROMÂNESC

Noi contracte pentru investiții semnate în cadrul programului România atractivă

La sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, ministrul Marcel Boloș a semnat 18 noi contracte care vizează restaurarea unor obiective de patrimoniu incluse în 3 rute din cadrul Programului ”România atractivă”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Cele 12 rute turistice și culturale pe care le finanțăm prin componenta 11 a PNRR pun în valoare acea Românie profundă și autentică de care suntem mândri, parte a patrimoniului cultural european. Semnăm astăzi contractele de finanțare pentru ruta Mănăstirilor, ruta Bisericilor de lemn și ruta Sfântului Ladislau, care înseamnă investiții de peste 23 de milioane de euro pentru restaurarea unor obiective de patrimoniu și promovarea acestora într-un mod integrat, în rute cultural-turistice care să atragă vizitatori din țară și din străinătate. Am încredere că parteneriatul pe care l-am construit cu autoritățile locale și cu reprezentanții cultelor va adăuga valoare acestor investiții, în beneficiul comunităților locale și al României”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

„Toate aceste bijuterii ale patrimoniului cultural vor fi parte a rutelor cultural-turistice din programul „România Atractivă”. Prin astfel de investiții și prin promovarea patrimoniului cultural al României, ne dorim să atragem turiști din toată lumea, care pe lângă faptul că admiră valorile noastre să contribuie la dezvoltarea localităților și la crearea de noi locuri de muncă”, a transmis secretarul de Stat Csilla Hegedüs.

 „Toate aceste obiective ne ajută să menținem viu un mod străvechi de viaţă ce ne definește originile. Nu doar că răspund unei nevoi spirituale a credincioşilor, dar vor deveni adevărați vectori turistici. Semnarea de astăzi ne arată că banii europeni pot fi un sustinător important al patrimoniului cultural și sunt convins că va avea ca efecte colaterale promovarea localităților beneficiare și dezvoltarea de noi modele antreprenoriale în jurul obiectivelor care vor fi modernizate”, a transmis secretarul de Stat Bogdan Simcea.

Prin contractele semnate vor fi finanțate:

Exit mobile version