Acasă Stiri Noi măsuri pentru prevenirea răspândirii Covid 19

Noi măsuri pentru prevenirea răspândirii Covid 19

Premierul Ludovic Orban a anunțat marți că Guvernul ar putea modifica, miercuri, în ședința de guvern, hotărârea privind starea de alertă, astfel încât să fie introduse noi măsuri. Programul cluburilor și teraselor ar putea fi limitat în zonele unde există risc mare de răspândire a noului coronavirus și vor exista noi reguli pentru cei care merg la plajă. Totodată, exisă posibilitatea ca masca să fie obligatorie și în spațiile deschise, acolo unde nu este posibilă păstrarea distanței.

”Singurele discuții sunt legate de limitarea programului la cluburi și terase, dar numai în anumite zone unde e gradul de răspândire mai mare. Deci nu la nivel național. Este vorba și de măsuri un pic mai clare legate de plaje, pentru că și pe plaje există un risc epidemiologic mare, iar acolo propunerea este să se elimine excepția legată de persoanele aparținând unei familii, să fie regula de distanțare aplicată tuturor, cu excepția copiilor. De asemenea, e discuția legată de posibilitatea introducerii obligativității purtării măștilor în spații deschide aglomerate, unde nu se poate păstra distanța de protecție”, a explicat Ludovic Orban.

Premierul a dat și câteva exemple de zone aglomerate din spații deschise, unde se impune purtarea obligatorie a măștii.  “De exemplu, pe faleză, ni s-a semnalat că în zona Galaţi, zona Brăila, pe faleză este o asemenea aglomeraţie, interacţiunea dintre oameni este foarte apropiată şi că singura soluţie de a reduce riscul epidemiei este purtarea măştii. Sunt pieţe, sunt târguri, unde de asemenea există o interacţiune foarte apropiată, inclusiv unde se aşteaptă. Vă dau un exemplu, la fabrici unde se transportă oamenii şi se aşteaptă mijloacele de transport şi acolo e posibil să punem obligaţia. Decizia o vor lua comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă, analizăm foarte bine situaţia locală, iar măsura va fi numai pe anumite intervale orare în care există aglomeraţie şi numai pentru anumite tipuri de activităţi”, a explicat premierul.

În cursul zilei de marți va avea loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență unde se vor stabili aceste măsuri, iar apoi, în ședința de guvern de miercuri, acestea vor fi reglementate.

”Există o propunere formulată din partea specialiştilor din cadrul Consiliului de Suport Tehnico-Ştiinţific să nu decidem noi la nivel naţional, ci să lăsăm, să împuternicim, să dăm posibilitatea, pârghia, către comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă să decidă, pentru că ei cunosc mai bine situaţia. Este vorba de anumite tipuri de activităţi. Specialiștii deja au formulat niște propuneri de care noi vom ține cont și cel mai probabil azi va fi CNSU și miercuri în ședință de guvern în care, dacă e necesar, vom modifica hotărârea referitoare la starea de alertă pentru a introduce noile măsuri”, a mai spus Orban.