Valoarea schimburilor comerciale dintre România și Norvegia se ridică la peste 740 milioane de euro, în creștere cu peste 40% față de anul precedent, iar oportunitățile oferite de creșterea economică a celor două state încurajează noi investiții norvegiene în țara noastră. În acest context, Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, a avut ieri convorbiri cu omologul norvegian, Børge Brende, în cadrul vizitei de lucru pe care acesta o efectuează la Bucureşti.
Cei doi miniştri au apreciat stadiul excelent al relaţiei bilaterale şi au exprimat interesul pentru continuarea dezvoltării cooperării bilaterale, precum și a celei la nivel regional și internaţional, în conformitate cu statutul României şi al Regatului Norvegiei de Aliaţi NATO şi parteneri în cadrul Spaţiului Economic European.
Din perspectiva relaţiei bilaterale, ministrul Titus Corlăţean a subliniat interesul pentru aprofundarea dialogului politic şi pentru dezvoltarea cooperării economice, prin fructificarea potenţialului existent..
Ministrul norvegian al afacerilor externe a menționat, la rândul său, că granturile Spațiului Economic European (SEE) și cele norvegiene, care se ridică la aproximativ 306 milioane de euro pe durata întregului ciclu de cooperare până în 2016 (din care Norvegia acoperă 97%, restul fiind acoperite de Islanda și Liechtenstein), au contribuit la consolidarea relațiilor bilaterale, România fiind unul dintre cei mai importanți beneficiari ai acestor fonduri.
În cadrul convorbirilor, şefii celor două diplomaţii au avut un schimb de opinii cu privire la vecinătatea estică a României, cu accent pe situația din Ucraina și Republica Moldova.
În context, șeful diplomației române a ținut să menționeze importanța alegerilor prezidențiale care au loc astăzi în Ucraina. În acest sens, ministrul Corlățean a declarat că în urma acestui scrutin “dorim să vedem rezultate clare, democratice, legitime, care să îi permită Ucrainei continuarea drumului european”.
La rândul său, ministru norvegian a afirmat că speră într-un un rezultat pozitiv al alegerilor din Ucraina. Șeful diplomației norvegiene a insistat asupra importanței participării a cât mai multor alegători ucraineni la vot, „cărora să li se permită să facă acest lucru”.
Acesta a accentuat importanța ca Ucraina să aibă un președinte legitim, cu un mandat clar din partea poporului, care să procedeze la finalizarea semnării Acordului de Asociere cu UE şi să demareze reformele necesare și lupta împotriva corupției.
Ministrul Titus Corlăţean şi omologul său norvegian, Børge Brende au reiterat sprijinul pentru suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a acestei ţări, precum şi susţinerea pentru o soluţie politică în interiorul țării.
Ministrul Titus Corlăţean a subliniat că, pentru România, criza din Ucraina reprezintă, la ora actuală, cel mai serios motiv de preocupare legat de stabilitatea şi securitatea regională. Totodată a asigurat că România va continua să contribuie activ la conturarea reacţiei pe termen lung a NATO faţă de situaţia de securitate din regiune. În context, ministrul norvegian al afacerilor externe a exprimat aprecierea referitor la excelenta cooperare dintre cele două state din cadrul Alianței Nord-Atlantice.
Șefii celor două diplomații au salutat aniversarea, în acest an, a 50 de ani de la ridicarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Regatul Norvegiei la nivel de ambasadă.