Site icon TIMP ROMÂNESC

Noi parteneriate europene pentru investiția a 10 miliarde de euro pentru tranziția verde și digitală

Comisia Europeană a propus instituirea a 10 noi parteneriate europene între Uniunea Europeană, statele membre și/sau sectorul de profil. Obiectivul este de a accelera tranziția către o Europă verde, neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei și digitală, precum și de a transforma industria europeană într-o industrie mai rezilientă și mai competitivă. UE va asigura finanțare de aproape 10 miliarde de euro, partenerii contribuind la rândul lor cu investiții de o valoare cel puțin echivalentă finanțării UE. Se estimează că prin corelarea contribuțiilor se vor mobiliza investiții suplimentare care să sprijine tranziția și că se vor crea efecte pozitive pe termen lung în ceea ce privește ocuparea forței de muncă, mediul și societatea.

Parteneriatele europene instituționalizate propuse au scopul de a îmbunătăți gradul de pregătire și răspunsul UE la bolile infecțioase, de a dezvolta aeronave eficiente cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru aviația curată, de a sprijini utilizarea materiilor prime biologice regenerabile în producția de energie, de a asigura poziția de lider a Europei în domeniul tehnologiilor și infrastructurilor digitale și de a asigura o mai mare competitivitate a transportului feroviar.

Cele zece parteneriate, dintre care unele au la bază întreprinderi comuneexistente, sunt prezentate în cele ce urmează.

Sănătatea la nivel mondial, EDCTP3: parteneriatul va oferi noi soluții pentru reducerea incidenței bolilor infecțioase în Africa Subsahariană și va consolida capacitățile de cercetare pentru a gestiona cazurile de reapariție a bolilor infecțioase în Africa Subsahariană și în întreaga lume și a răspunde la acestea. Parteneriatul își propune ca până în 2030 să dezvolte și să implementeze cel puțin două noi tehnologii de combatere a bolilor infecțioase și să sprijine cel puțin 100 de institute de cercetare din 30 de țări să dezvolte tehnologii medicale suplimentare împotriva epidemiilor reapărute.

Inițiativa pentru inovare în domeniul sănătății: inițiativa va contribui la crearea unui ecosistem de cercetare și inovare în domeniul sănătății la nivelul UE care să faciliteze transpunerea cunoștințelor științifice în inovații concrete. Vor fi abordate aspectele legate de prevenire, diagnosticare, tratament și gestionarea bolilor. Inițiativa va contribui la atingerea obiectivelor Planului european de combatere a cancerului, ale noii Strategii industriale pentru Europa și ale Strategiei farmaceutice pentru Europa.

Tehnologii digitale esențiale: acestea cuprind componente electronice, proiectarea, fabricarea și integrarea lor în sisteme și software-ul care definește modul în care funcționează respectivele componente. Obiectivul general al parteneriatului este de a sprijini transformarea digitală a tuturor sectoarelor economice și societale și Pactul verde european, precum și de a sprijini cercetarea și inovarea în vederea următoarei generații de microprocesoare. Alături de Declarația referitoare la o inițiativă europeană privind procesoarele și tehnologiile semiconductorilor, semnată de 20 state membre, de o viitoare alianță privind microelectronica și de un posibil nou proiect important de interes european comun care este dezbătut de statele membre și care are scopul de promova inovația radicală, acest nou parteneriat va contribui la stimularea competitivității și a suveranității tehnologice a Europei.

Bioeconomie circulară în Europa: parteneriatul va contribui în mod semnificativ la obiectivele climatice pentru 2030, deschizând calea către neutralitatea climatică până în 2050, și va spori sustenabilitatea și circularitatea sistemelor de producție și consum, în conformitate cu Pactul verde european. Scopul parteneriatului este dezvoltarea și extinderea aprovizionării durabile cu biomasă și transformarea acesteia în bioproduse, precum și de a sprijini implementarea bioinovării la nivel regional, cu implicarea activă a actorilor locali și în vederea revitalizării regiunilor rurale, costiere și periferice.

Hidrogen curat: parteneriatul va accelera dezvoltarea și implementarea unui lanț valoric european pentru tehnologii pe bază de hidrogen curat, contribuind la sisteme energetice durabile, decarbonizate și pe deplin integrate. Alături de Alianța pentru hidrogen, parteneriatul va contribui la realizarea obiectivelor Uniunii prezentate în Strategia UE pentru hidrogen: pentru o Europă neutră climatic. Accentul se va pune pe producția, distribuția și stocarea de hidrogen curat, precum și pe aprovizionarea sectoarelor dificil de decarbonizat, cum ar fi industriile grele și aplicațiile pentru transportul cu vehicule grele.

Aviație curată: parteneriatul deschide calea către neutralitate climatică pentru sectorul aviației, prin accelerarea dezvoltării și implementării de soluții rezultate din cercetarea disruptivă și inovare. Scopul parteneriatului este dezvoltarea următoarei generații de aeronave extrem de eficiente și cu emisii scăzute de dioxid de carbon, cu noi surse de energie, motoare și sisteme, îmbunătățind competitivitatea și ocuparea forței de muncă în sectorul aviației, ceea ce va fi deosebit de important pentru redresare.

Sistemul feroviar al Europei: parteneriatul va accelera dezvoltarea și implementarea tehnologiilor inovatoare, în special a celor digitale și automatizate, pentru a obține transformarea radicală a sistemului feroviar și pentru a îndeplini obiectivele Pactului verde european. Prin contribuția la îmbunătățirea competitivității, parteneriatul va sprijini poziția de lider tehnologic a Europei în sectorul feroviar.

Programul de cercetare privind managementul traficului aerian în cerul unic european 3: scopul inițiativei este accelerarea transformării tehnologice a managementului traficului aerian în Europa, aliniindu-l la era digitală, transformarea spațiului aerian european în cel mai eficient și mai ecologic spațiu european din lume și sprijinirea competitivității și a redresării sectorului aviației din Europa în urma crizei provocate de coronavirus.

Rețele și servicii inteligente: parteneriatul va sprijini suveranitatea tehnologică pentru rețelele și serviciile inteligente, în conformitate cu noua strategie industrială pentru Europa, cu noua Strategie de securitate cibernetică a UE și cu setul de instrumente pentru rețelele 5G. Scopul parteneriatului este de a contribui la soluționarea provocărilor societale și de a favoriza tranziția digitală și verde, precum și de a sprijini tehnologiile care vor contribui la redresarea economică. De asemenea, parteneriatul va permite actorilor europeni să dezvolte capacitățile tehnologice pentru sistemele 6G ca bază pentru viitoarele servicii digitale în perspectiva anului 2030.

Metrologie: parteneriatul urmărește să accelereze poziția de lider mondial a Europei în cercetarea metrologică, creând rețele europene autonome în domeniul metrologiei, menite să sprijine și să stimuleze noi produse inovatoare, să răspundă provocărilor societale și să favorizeze elaborarea și punerea în aplicare eficace a reglementărilor și a standardelor care stau la baza politicilor publice.

Parteneriatele europene sunt abordări prevăzute de Orizont Europa, noul program al UE pentru cercetare și inovare (2021-2027). Scopul parteneriatelor este îmbunătățirea și accelerarea dezvoltării și adoptării de noi soluții inovatoare în diferite sectoare, prin mobilizarea resurselor publice și private. Parteneriatele vor contribui, de asemenea, la obiectivele Pactului verde european și vor consolida Spațiul european de cercetare. Parteneriatele sunt deschise unei game largi de parteneri publici și privați, cum ar fi sectoarele de profil, universitățile, organizațiile de cercetare, organismele cu misiune de serviciu public de la nivel local, regional, național sau internațional și organizațiile societății civile, inclusiv fundațiile și ONG-urile.

Exit mobile version