Site icon TIMP ROMÂNESC

Noile Norme privind transporturile agabaritice au fost modificate și completate și conform propunerilor UNTRR

 

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR salută intrarea în vigoare a noilor Norme privind autorizarea și desfășurarea circulației vehiculelor rutiere cu mase și/sau dimensiuni ce depășesc masele și/sau dimensiunile maxime admise prevăzute în Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor.

Modificarea și completarea normelor privind transportul agabaritic era necesară întrucât de la intrarea în vigoare a  Legii 198/2015 de modificare a OG 43/1997 privind regimul drumurilor au trecut 4 ani iar normele vechi erau perimate, lăsând loc la interpretări de aplicare.

Normele au fost aprobate printr-un Ordin comun a trei ministere (Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Afacerilor Interne).

Având în vedere că o parte din membrii UNTRR efectuează transporturi agabaritice și erau direct afectați de lipsa Normelor de aplicare a Legii 198/2015, UNTRR a solicitat autorităților elaborarea unui nou act care să reglementeze fără echivoc noile prevederi legislative.

UNTRR a făcut parte din grupul de lucru privind regimul drumurilor încă din 2015, însă  proiectul de Norme a fost elaborat și publicat de reprezentanții Ministerului Transporturilor abia în data de 19 aprilie 2018. Ca asociație reprezentativă la nivel național, UNTRR a solicitat constituirea unei subcomisii de specialitate în cadrul Comisiei de Dialog Social în care normele să fie dezbătute de specialiști altfel încât aplicarea acestora să fie facilă și în concordanță cu legislația Uniunii Europene

Propunerile UNTRR pentru îmbunătățirea proiectului de Ordin în marea lor majoritate au fost considerate viabile și se regăsesc în cadrul Normelor aprobate și publicate în Monitorul Oficial.

Printre reglementările propuse de UNTRR introduse în document și care vin în sprijinul operatorilor economici specializați în transportul rutier agabaritic se află și cele legate de semnalizarea vehiculelor destinate din construcție transportului de autoturisme, care sunt exceptate de la afișarea panourilor suplimentare pentru transportoare. Anul trecut foarte multe firme specializate au primit amenzi pentru lipsa acestui panou suplimentar. În UE această reglementare nu există. De asemenea, în cazul vehiculelor cu platforme extensibile s-a hotărât  ca dimensiunea maximă a vehiculului în stare extinsă să fie considerată dimensiunea constructivă

Alte reglementări conținute de actul legislativ se referă la pregătirea conducătorul auto care efectuează transporturi agabaritice, pe teritoriul României și care trebuie să dețină cunoștințe minime de limba română. Această reglementare este identică cu cea din legislația Germaniei, unde șoferii români nu pot efectua transporturi agabaritice dacă nu cunosc limba germană, De asemenea se face referire la emiterea autorizației speciale de transport-AST de către CNAIR – S.A. pentru alte drumuri decât cele de interes național, prelungirea valabilității  și termenele de eliberarea a AST, condiții de întocmire a proiectului de transport și condiții de întocmire a studiului de traseu.

La nivel național, UNTRR consideră că în acest moment legislația din România privind transporturile rutiere agabaritice respectă aproape în totalitate normele europene.

Exit mobile version