Site icon TIMP ROMÂNESC

Norvegia: Prelungirea perioadei de efectuare a controalelor la frontiere până la 11 noiembrie 2019

Svinesund 20151204. Fra tollkontrollen mellom Sverige og Norge p Svinesund fredag ettermiddag. Foto: Tor Erik Schr¯der / NTB scanpix

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Norvegiei cu privire la decizia autorităților locale de a extinde până la data de 11 noiembrie 2019 regimul de control la trecerea frontierei de stat pe rutele de transport maritim dinspre Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania și Regatul Suediei. Pașaportul valabil este singurul document de identitate acceptat la controlul trecerii frontierei norvegiene pentru intrările pe rutele maritime (ferryboat).

Totodată, autoritățile norvegiene prelungesc, până la aceeași dată, măsura temporară de control individual al persoanelor care călătoresc din spațiul Schengen în Regatul Norvegiei prin punctele de frontieră de pe rutele terestre (rutiere și feroviare) și aeriene.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Norvegiei: +472256237; +4722446951; +4722556832; +4722558227, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României la Oslo: +4799153137.

 

Exit mobile version