Site icon TIMP ROMÂNESC

Nou punct de trecere a frontierei româno-bulgare

Foto: http://gov.ro/

Noul punct de trecere a frontierei româno-bulgare de la Lipniţa – Kainargea din judeţul Constanţa a fost deschis astăzi, 3 octombrie, la ora 10, în prezenţa premierilor şi miniştrilor din cele două state.Graniţa cu Bulgaria capătă astfel două noi treceri, la Dobromir (România) – Krushari (Bulgaria) şi Lipniţa (România) – Kainargea (Bulgaria).

Inaugurarea proiectului transfrontalier realizat cu fonduri europene trebuia făcută obligatoriu până la finele anului, altfel partea română ar fi trebuit să dea banii înapoi Uniunii Europene.

La ceremonia de deschidere a punctului de trecere a frontierei Lipniţa – Kainargea au participat prim-ministrul României, Mihai Tudose, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, ministrul de interne al Bulgariei, Valentin Radev, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu şa.

Este o onoare să ne aflăm aici, astăzi, la un moment simbolic. Este un moment care deschide o zi ce va sta sub semnul interconectivității și a eforturilor comune ale celor două guverne, eforturi în vederea operaționalizării a tot ceea ce înseamnă interconectare locală, regională, energetică, de siguranță, în comun a celor două țări. Sunt onorat că împreună cu domnul prim-ministru al Republicii Bulgariei dăm startul unei zile care cred eu că va fi de însemnătate pentru viitorul comun al celor două țări” a transmis premierul României în cadrul inaugurării.

La rândul său, Boiko Borisov a declarat: „Mulțumesc că sunteți aici, mulțumesc și colegilor dvs, în pofida dificultăților și după atâta timp, având în vedere politica comună a celor două țări, în ceea ce privește călătoria persoanelor și afacerile bilaterale. Sperăm că acesta nu este singurul punct pe care îl deschidem împreună, sperăm să deschidem şi un pod în curând. Bineînțeles că vom avea de discutat diferite probleme şi sperăm că vom deschide mai multe puncte de frontieră, lucru ce va favoriza transportul, turismul, cooperarea economică. Încă o dată, mulțumesc pentru efortul depus! Din acest moment, punctul de frontieră va funcționa între orele 8.00 şi 20.00 pentru autovehiculele de până la 3,5 tone”.

Potrivit adevărul, în judeţul Constanţa vor exista, pe viitor, alte 5 puncte de trecere a frontierei româno-bulgare – pe lângă Vama Veche, Negru Vodă şi Ostrov – care să faciliteze traficul între cele două ţări.

În septembrie 2012, prin hotărâre de guvern guvernul a stabilit deschiderea a două noi puncte de trecere la graniţa cu Bulgaria – Dobromir şi Lipniţa, iar partea bulgară  urma să deschidă puncte corespondente la Krushari (pentru Dobromir) şi la Kainargea (pentru Lipniţa).

Proiectul transfrontalier avea valoarea de 6,8 milioane euro şi era susţinut de Uniunea Europeană, în vederea intrării celor două ţări vecine, România şi Bulgaria, în Spaţiul Schengen – unde frontierele nu există, de fapt. Drumurile de legătură ale României cu Bulgaria (de 10-12 kilometri) au fost construite de Consiliul Judeţean Constanţa, iar punctele de trecere a frontierei au fost amenajate de primăriile locale Dobromir şi Lipniţa, dar Poliţia de Frontieră refuza să preia obiectivele. Motivul: acestea nu îndeplinesc condiţiile de securitate prevăzute pentru o ţară care constituie graniţă a Uniunii Europene, pentru că între timp România şi Bulgaria nu au fost primite în Spaţiul Schengen, deci trebuie să îndeplinească alte criterii mai riguroase.

Totodată, în cursul zilei de astăzi, Mihai Tudose şi membrii Executivului român vor participa, la Varna, la Reuniunea interguvernamentală româno-bulgară. De asemenea, Mihai Tudose va participa la Reuniunea cvadrilaterală a prim-miniştrilor României, Bulgariei, Serbiei şi Grecia. În marja acestor evenimente, va avea loc şi o întâlnire tete-a-tete a premierilor Mihai Tudose şi Boiko Borisov, o serie de întâlniri bilaterale între oficialii români şi omologii bulgari, precum şi o ceremonie de semnare a unor documente/acorduri bilaterale româno-bulgare.

Exit mobile version