Din septembrie 2023 toate școlile cu predare în limba română din Ucraina vor fi obligate să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învățământ în limba ucraineană, în afară de limba și literatura română. Potrivit noului ministru al Educației din Ucraina, Hanna Novosad, „școlile minorităților naționale, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene, din septembrie 2023” vor trece la predarea în limba ucraineană, informează Agenția BucPress din Cernăuți.
Potrivit sursei citate, Hanna Novosad a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că școlile cu predare în limba rusă vor fi obligate să treacă la studierea tuturor disciplinelor de învățământ în limba ucraineană începând cu 1 septembrie 2020. În același timp, școlile minorităților naționale din Ucraina, care vorbesc într-o limbă a Uniunii Europene – din septembrie 2023. Ea a adăugat că Ministerul Educației trebuie să pregătească școlile respective pentru acest proces de trecere la predarea tuturor materiilor în limba de stat.
Însă, în aceste școli, unde învățământul va avea loc „prioritar în limba ucraineană”, potrivit ministrului, oricum se va păstra posibilitatea „studierii limbii materne în limba maternă” și a literaturii, a declarat Hanna Novosad.
În declarațiile sale, ministrul s-a bazat pe Legea Educației din Ucraina, adoptată în septembrie 2017, dar și pe Legea „Funcționării limbii ucrainene ca limba stat”.
Reamintim că românii din Ucraina au protestat în repetate rânduri împotriva acestor legi, în special a Legii Educației, care, potrivit comunității românești, reprezintă o catastrofă pentru învățământul în limba maternă din Ucraina, fiind pusă în pericol întreaga ființă românească din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa.
Românii din Ucraina și-au legat mai multe speranțe de noua conducere a statului ucrainean, în frunte cu Volodimir Zelenski, care a criticat predecesorii săi pentru încercările de a diviza țara în plan lingvistic și confesional. Din păcate, declarațiile noului ministru al Educației par a fi o dovadă a faptului că politica statului ucrainean, condamnată atât de dur de minoritățile naționale și statele vecine, nu va fi anulată.
Tot mai mulți reprezentanți ai minorității românești din Ucraina susțin că fără o anulare a legislației respective (care poate fi realizată sută la sută, luând în calcul majoritatea pro-prezidențială din Parlamentul Ucrainei), minoritățile naționale, în special românii din Ucraina, riscă să dispară în câțiva ani.
Într-uncomunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale de la București referitor la recenta întrevedere bilaterală a președintelui Klaus Iohannis cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, se menționează despre noua Legea Educație din Ucraina, aratandu-se faptul că „este necesară remedierea corespunzătoare, prin găsirea de soluții clare, funcționale pentru problemele provocate de Legea Educației adoptată de Ucraina în septembrie 2017, care a afectat drepturile persoanelor aparținând minorității române în ceea ce privește asigurarea învățământului în limba maternă, astfel încât nivelul și calitatea învățământului în limba română să nu fie diminuate”.