Site icon TIMP ROMÂNESC

Noutăți în jurizarea International Wine Contest Bucharest 2017

Oficiul Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole (ONVPV) anunţă o nouă ediţie a Concursului Internaţional de Vinuri Bucureşti (IWCB), cel mai important concurs internaţional de vinuri din Europa de Est, aflat la cea de-a XIV-a ediţie, care se va desfăşura în perioada 25-28 mai la Bucureşti.

După o atentă monitorizare, începând cu anul 2016, IWCB a fost acceptat în „superliga” Fedetaţiei Marilor Concursuri Internaţionale de Vinuri şi Băuturi Spirtoase, iar înregistrarea probelor  în 2017 se va face fără taxă pentru producătorii de vinuri.

În anul 2016, au intrat în competiţie 1495 de probe din 32 de ţări producătoare, probele producătorilor din străinătate reprezentând 52% din totalul înscrierilor. 238 de operatori români şi străini au trimis probe la IWCB.

Ca o primă noutate, în 2017, fiecare comisie de jurizare (panel) va fi formată din 7 juraţi (şi nu din 5 ca în majoritatea concursurilor), din care 4 specialişti străini în fiecare panel. Prin acest efort acurateţea evaluării IWCB ajunge la un nivel nemaiatins până în prezent.

Asociaţia Degustătorilor Autorizaţi din România (ADAR) desemnează, cu autoritate, degustătorii evaluatori români, asigură securizarea probelor şi parcurgerea corectă a tuturor procedurilor impuse de regulament.

 „Idealul ar fi ca IWCB să fie folosit de autorități, valorificat de asociațiile de producători, de instituțiile de învățământ superior pentru a culege date prelucrate şi pentru a-și expune mesajele, materialele științifice, în fața unei comunități compacte, valoroase, greu de „atins” în mod individual. Beneficiile şi economiile sunt evidente” a afirmat Cătălin Păduraru, CEO IWCB.

IWCB este principalul instrument de calibrare și comunicare pentru piața vinului din această parte a globului, cu influențe benefice majore pentru toți producătorii de vin din lume, dar şi pentru economia românească.

Conform datelor oferite de APEV (Asociaţia Producătorilor şi exportatorilor de Vin din România), la sfârşitul anului 2015, România ocupă:

Exit mobile version