Site icon TIMP ROMÂNESC

O antologie digitală de poezie românească, citită pentru publicul german

Actorii Anna Schumacher și Vlad Chiriac vor interpreta poezie românească tradusă în limba germană într-o serie de video-lecturi. Acestea vor fi difuzate în perioada 11 august – 15 octombrie, sub forma unui serial bisăptămânal, marţea şi joia, pe paginile de Facebook, Instagram și pe site-ul ICR Berlin.

Lecturile alese includ 20 poeți aparținând generațiilor ‘60-‘70, care sunt mai puțin cunoscuți publicului german, poeziile acestora fiind traduse și publicate în două antologii în limba germană, apărute la edituri românești: „Zeitgenössiche Dichter aus Rumänien” (1981, Cartea Românească) și „Rumänische Dichter” (1998, România Press). Aceștia sunt Ileana Mălăncioiu, Constanța Buzea, Ana Blandiana, Gabriela Melinescu, Virginia Carianopol, Denisa Comănescu, Daniela Crăsnaru, Grete Tartler, Ioana Ieronim, Doina Uricariu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Mircea Ciobanu, Nicolae Prelipceanu, Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Dorin Tudoran, Dinu Flămând, Ion Mircea și Traian T. Coșovei.

Anna Schumacher, născută în 1980 la București, într-o familie de artiști, a studiat arta dramatică la Universitatea de Muzică și Teatru din Rostock, a lucrat la Teatrul de Stat Mecklenburg din Schwerin, Kammerspiele din Landshut și s-a implicat activ în diverse producții cinematografice și de televiziune. Succesul ei în televiziune a venit odată cu rolul Lisei Metz în „Hackerville”, serial produs de HBO Europe și TNT, în 2019 primind premiul Grimme pentru acest rol. În prezent, joacă alături de Thomas Kretschmann, Iain Glen și Romola Garai în filmul britanic „The Windermere Children”, 2020 al regizorului Michael Samuels.

Vlad Chiriac s-a născut pe 10 ianuarie 1979 la București. La o vârstă fragedă s-a mutat cu familia sa în sudul Germaniei, unde a absolvit liceul în 1998. În perioada 1999-2002 a studiat la Bonn anglistică, germanistică și studii americane, înainte de a merge la Berlin, a urmat o școală de actorie pe care a absolvit-o în 2005. Din 2007 este membru al companiei independente de teatru „Hexenkessel Hoftheater” (acum „Ansamblul Hexenberg”). De asemenea, lucrează ca actor de film și televiziune și ca actor de voce. În prezent locuiește și lucrează la Berlin.

Exit mobile version