Criza economică, politică şi legislativă din România îi determină pe oamenii de afaceri să îşi extindă afacerile în ţări mai puţin sigure dar unde există o infuzie mare de capital. Firmele importante se orientează către alte zone din afara României şi chiar a Uniunii Europene. Una dintre firmele care îşi va extinde afacerile în afara continentului este Elsaco din Botoșani. Preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei Elsaco spune că se va orienta mai mult către piaţa externă şi către ţări precum Irak sau Kazahstan unde sunt bani şi se încearcă o dezvoltare cât mai rapidă.
„În strategia noastră pentru următoarea perioadă este să ieşim foarte mult în afară. Nu ştiu cât o să reuşim. În Irak, Kazahstan. Chiar şi în Uniunea Europeană. Sunt zone cu mai mulţi bani. Sigur nu este nicăieri. Piaţa funcţionează acolo unde este o infuzie de capital. Dacă ai infuzie de capital, se construiesc drumuri, reţele. La momentul acesta, Elsaco nu are o problemă de lucrări. Anul acesta s-au adjucat foarte puţine licitaţii pe domeniul eficientizării energetice unde noi suntem în primii doi-trei jucători din România. Acum câţiva ani eram la nivel de divizia C iar acum suntem la nivel de Liga Campionilor. Au fost două-trei licitaţii şi toate au fost contestate. Asta nu avantajează pe nimeni”, a spus Valeriu Iftime.