Site icon TIMP ROMÂNESC

O nouă bibliotecă cu carte românească pentru românii din Serbia. La Boljevac

Biblioteca Județeană ”Alexandru și Aristia AMAN” din Craiova va dona Asociației Renașterea Românilor din Serbia aproximativ 2000 de volume, în urma protocolului de colaborare încheiat la sfârșitul săptămânii trecute, la Boljevac. Cele 2000 de volume de carte românească vor pune bazele bibliotecii ”Cristea Sandu Timoc”, pe care Alexandru Savic, vicepreședintele asociației, o va coordona pentru etnicii români din această parte a Serbiei de Răsărit.

Alexandru Savic, vicepreședintele organizației, a declarat pentru Timp Românesc, că în luna septembrie intenționează să invite o trupă de teatru din România pentru a susține o reprezentanție pentru românii din Serbia.

Biblioteca Aman din Craiova și-a făcut un obicei din sprijinirea proiectelor prin care cartea și cultura românească ajung în cele mai îndepărtate comunități de români. De-a lungul anilor, instituția a completat fondul de carte românească din biblioteci sau centre culturale din Spania și S.U.A, dar și din inediata vecinătate, din Serbia.

Exit mobile version