Prin cea mai recentă emisiune de mărci poștale intitulată ”Bun venit în România!”, autorii ne propun să descoperim și să admirăm încă o dată comori ale naturii, culturii și arhitecturii românești.Prin emisiunea de mărci poștale ”Bun venit în România!” Romfilatelia ne invită la o călatorie imaginară prin locuri frumoase din ţara noastră – un peisaj de natură din Delta Dunării, Turnul cu Ceas din Sighișoara, Cascada Bigăr, Mănăstirea Voroneț, dar și alte locuri sau lucruri care ne diferențiază de ceilalți.
Intrată în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1991 ca Rezervaţie a Biosferei, delta reprezintă una din cele mai întinse zone umede din lume, cu peste 400 de lacuri, păduri de stejari şi frasin, dune de nisip şi plaje sălbatice pe litoralul marin deltaic. Aici îşi face casa Egreta mică (Egretta garzetta), o specie care locuieşte în ape dulci sau saline şi manifestă o preferinţă pentru ape mai puţin adânci, unde peştii se concentreză în lacuri sau la suprafaţa apei.
Turnul cu Ceas din oraşul Sighişoara, cel mai masiv dintre cele nouă turnuri de apărare ale cetăţii care s-au păstrat până în prezent, din totalul iniţial de 14. Oraşul întreg, unul din puţinele oraşe-cetate medievale locuite, apare vizitatorului ca un muzeu în aer liber care atrage, an de an, sute de mii de turişti. Lângă imaginea turnului de pe acest timbru este ilustat un exemplu de ceramică săsească, ce se remarcă din punct de vedere al detaliilor ornamentale, printr-un repertoriu generos de motive decorative.
Izvorul Cascadei Bigăr din județul Caraș-Severin este unul puternic, alimentat de un curs de apă subteran ce străbate Munţii Aninei. După circa 200 m, apa izvorului, bogată în calcar, se varsă în râul Miniş de pe un prag stâncos, formând o cascadă de tuf calcaros. Site-ul The World Geography a alcătuit în anul 2013 o listă cu cele mai impresionante cascade din lume, iar pe primul loc se află acest loc din România. Frumuseţea zonei este reprezentată și de maiestuosul cerb carpatin.
Mănăstirea Voroneţ este una dintre faimoasele mănăstiri pictate din sudul Bucovinei, în judeţul Suceava. A fost construită de Ştefan cel Mare în 1488, pentru a comemora victoria la Bătălia de la Vaslui. Supranumită ”Capela Sixtină a Estului”, frescele de la Voroneţ prezintă o nuanţă intensă de un albastru special, cunoscut în România sub numele de ”albastru de Voroneţ”. Alăturată mănăstirii, găsim ilustrată o ie moldovenească, cu model specific zonei Suceava.
Mocăniţa este o cale ferată cu ecartament îngust, întâlnită mai ales în Maramureş, Transilvania şi Bucovina. În mod obişnuit, acestea sunt situate în zonele muntoase, iar locomotivele cu abur care operează pe ele, care în sine pot fi denumite mocăniţe, sunt alimentate cu abur. Aceste căi ferate au fost construite pentru servicii de transport de marfă şi de călători, dar au fost abandonate de-a lungul anilor sau reabilitate, în scopuri turistice, oferind călătorilor o şansă de a face o plimbare prin natura montană. Una din păsările uşor de recunoscut este ciocănitoarea mijlocie, ”doctorul pădurilor”.
Meşteşugul ceramicii de Horezu, înscris în 2012 de UNESCO pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, este o meserie tradiţională unică. Fabricate manual în partea de nord a judeţului Vâlcea, reflectă generaţii de cunoştinţe meşteşugăreşti. Bărbaţii şi femeile împart în general procesele de fabricaţie. Bărbaţii aleg şi extrag pământul, care este apoi transformat într-un corp de lut din care olarii din Horezu produc o ceramică roşie. Femeile decorează obiectele folosind tehnici şi instrumente specifice pentru a desena motive tradiţionale. Abilitatea lor de a combina decorarea cu culoarea defineşte personalitatea şi unicitatea acestui tip de ceramică, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei. Alături de ceramica de Horezu este reprezentată o scoarţă ţărănească al cărui colorit şi model decorativ este specific zonei Olteniei.
Cele șase mărci poștale ale emisiunii sunt completate de un set de șase maxime și un set de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 6 timbre nedantelate.