În data de 4 aprilie 2019, Comisia Europeană va da startul unei noi serii de înscrieri pentru WiFi4EU. Municipalitățile și grupurile de municipalități din UE interesate se vor putea înscrie până în data de 5 aprilie 2019, ora 17:00 CET/ 18:00 EET.
Uniunea Europeană pune la dispoziție, în această etapă, 3.400 de vouchere în valoare de 15.000 de euro fiecare, pe care municipalitățile le pot folosi pentru a instala rețele Wi-Fi în spații publice, inclusiv în primării, biblioteci, muzee, parcuri și piețe.
Comisarul european pentru economia digitală și societatea digitală, Mariya Gabriel: ”Mă bucur să anunț a doua etapă de înscrieri în cadrul inițiativei Wi-Fi4EU, un pas concret pentru cetățenii europeni către un acces mai bun la internet. După un prim apel încheiat cu succes, suntem nerăbdători să vedem același nivel de entuziasm, având în vedere cele 600 de vouchere în plus disponibile față de prima rundă”.
Proiectul WiFi4EU, cu un buget în valoare totală de 120 milioane de euro, se desfășoară pe parcursul a mai multor apeluri, în toate cele 28 de state membre, precum și în Norvegia și Islanda. Odată ce municipalitățile s-au înregistrat pe platforma WiFi4EU, acestea vor putea aplica pentru un voucher printr-un simplu click. Comisia Europeană va selecta beneficiarii respectând principiul primul venit, primul servit, asigurând respectarea echilibrului geografic. Primul apel WiFi4EU a avut loc in noiembrie 2018, și la el au participat peste 13.000 de municipalități din întreaga Europă cu un total de 2.800 de vouchere acordate.