Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni din cadrul MAE va organiza, în acest an, două sesiuni de finnațare pentru proiectele ai căror beneficiari sunt românii din afara granițelor. “Dorim ca un număr cât mai mare de asociaţii să beneficieze de finanţarea nerambursabilă acordată de statul român, aşadar am hotărât organizarea, în acest an, a unei noi sesiuni de finanţare pentru proiectele mediului asociativ românesc de pretutindeni”, a precizat ministrul Angel Tîlvăr.
Potrivit comunicatului primit la redacție, ținând cont de suprapunerea Sărbătorilor Pascale cu perioada în care pot fi depuse contestațiile la rezultatele selecției de proiecte pentru sesiunea ianuarie 2015, DRP prelungește pânp la 17 aprilie a.c termenul până la care pot fi despuse contestațiile.
“Ţinând cont de faptul că sărbătorile pascale se suprapun cu perioada legală de depunere a acestor contestaţii, considerăm că se justifică prelungirea termenului de depunere pentru cei care doresc să îşi exercite acest drept”, a mai spus oficialul român