Serviciul de Etnografie din cadrul Muzeului Bucovinei din Suceava organizează expoziţia ”Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de mărţişor”, cre va fi inaugurată pe 1 martie la Consulatul General al României în Ucraina de la Cernăuţi.
Expoziţia va deschisă pentru vizitatori până pe 31 martie şi va cuprinde mărţişoare şi felicitări confecţionate manual de copii în cadrul proiectului „Atelier de creaţie: Micii Meşteşugari”, cel mai important proiect educativ desfăşurat în Muzeul Satului Bucovinean.
Evenimentul este organizat în baza parteneriatului de promovare a proiectelor culturale dedicate obiceiurilor şi tradiţiilor de primăvară pe care Muzeul Bucovinei l-a încheiat cu Consulatul General al României de la Cernăuţi.
În cadrul acestei manifestări culturale, dedicată înnoirii timpului și renașterii naturii odată cu sosirea primăverii, va fi susținută și o conferință legată de semnificațiile acestui simbol și rolul pe care îl reprezintă tradițiile și obiceiurile de primăvară în promovarea și îmbogățirea valorilor culturale românești.
Conform reprezentanţilor Muzeului Bucovinei, mărţişorul, ca simbol care de-a lungul secolelor a reuşit să transmită un mesaj puternic de speranţă, frumuseţe, iubire şi renaştere, a întrunit toate condiţiile pentru a fi înscris pe lista reprezentativă a patrimoniului imaterial UNESCO.