Site icon TIMP ROMÂNESC

Ofertă educaţională a unei universităţi româneşti pentru tinerii din Republica Moldova

Foto: Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu

Universitatea „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu a organizat, în perioada 23 – 24 octombrie 2017, o campanie de promovare a ofertei educaționale în Republica Moldova. Cu această ocazie, au fost vizitate mai multe licee din Chișinău, Sîngerei și Bălți, iar la prezentare au participat peste 250 de elevi din cadrul a cinci licee: Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”, Liceul Teoretic “Onisifor Ghibu” si Liceul Teoretic “ Petru Rareș “ din Chisinau , Liceul Teoretic “Mihai Eminescu” din Singerei si Liceul Teoretic Republican “ Ion Creanga” din Bălți.Scopul vizitei a fost promovarea Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu și a ofertei sale educaționale, precum și consolidarea imaginii acesteia pe plan extern.

Campania de promovare a Universității „Constantin Brâncuși” din Tg. Jiu se derulează în cadrul proiectului „Etnici români –studenți la UCB”, proiect realizat cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, se arată într-un comunicat de presă.

Exit mobile version