În ședința Executivului din 11 aprilie 2022 au fost aprob modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății
Cei 2.000 de specialiști angajați în perioada stării de alertă declarată în contextul pandemiei COVID-19 în direcțiile de sănătate publică și în serviciile de ambulanță vor putea fi menținuți în sistemul de sănătate.
A fost stabilit cadrul legal pentru organizarea examenelor în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată pentru personalul angajat pe perioada stării de alertă pe cele 2.000 de posturi aprobate pentru personalul contractual din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului Bucureşti și al serviciilor de ambulanță județene și Serviciului de Ambulanță Bucureşti – Ilfov.
De asemenea, documentul aduce o serie de modificări ale structurii organizatorice în vederea eficientizării activității și a creșterii capacității administrative a Ministerului Sănătății.
În cadrul ministerului se va înființa o structură de specialitate în vederea implementării reformelor și de monitorizare a stadiului de îndeplinire a țintelor și jaloanelor cu privire la Planul Național de Redresare și Reziliență, mecanism prin care România poate accesa fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență.