Cetăţenii români care se află sau urmează să călătorească în Olanda, trebuie să țină cont de faptul că începând cu la 1 august 2016 autorităţile olandeze au intensificat măsurile de control de securitate pe aeroportul Schiphol – Amsterdam.
Măsurile vizează aeroportul şi zona adiacentă acestuia, dar şi autovehiculele care se deplasează spre Schiphol. Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care se deplasează spre aeroportul Schiphol – Amsterdam cu un autovehicul sau cu trenul să ia în calcul şi apariţia de întârzieri.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de alertare în cazul în care apar situaţii speciale.