La Cafeneaua literară „București” din Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți a avut loc astăzi (vineri, 14 august 2015) lansarea Campaniei Oamenii Timpului.
Viceprimarul municipiului Iași, Mihai Chirică, s-a referit la importanța relațiilor dintre membrii triadei Iași – Chișinău – Cernăuți: „Campania Oamenii Timpului este un mesaj pentru noi prin care dorim să reamintim că valorile trebuie prețuite în timpul vieții lor și transformate în modele. De Cernăuți ne leagă foarte multe lucruri și venim mereu aici cu mare plăcere, ca la niște adevărați frați. Consider că avem multe de învățat de la cernăuțeni în ceea ce privește păstrarea culturii tradiționale”.
Evenimentul a fost moderat de scriitorul Vasile Tărâțeanu, președintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
La conferință au participat reprezentanți ai publicațiilor, agențiilor de știri și radiourilor de limbă română din Ucraina, președinți ai societăților de cultură care activează în Cernăuți, cadre didactice etc. „Mulțumim cernăuțenilor pentru primirea deosebită de care am avut parte. Totodată, mulțumim Primăriilor Municipiilor Cernăuți și Iași pentru oportunitatea de a prezenta proiectul Oamenii Timpului în această adevărată capitală a multiculturalității. Ne dorim ca toată comunitatea locală din Cernăuți să propună oamenii valoroși ai regiunii, întrucât este o zonă plină de personalități de excepție. Îi invit pe toți cernăuțenii să se implice în Campania noastră pentru că avem nevoie de sprijinul lor”, a afirmat prof. univ. dr. Daniel Șandru, directorul revistei Timpul.