Site icon TIMP ROMÂNESC

Olimpicii români pe primul loc în Europa la Olimpiada Internaţională de Fizică

Două medalii de aur, două medalii de argint şi o medalie de bronz au obţinut olimpicii la Olimpiada Internaţională de Fizică, desfăşurată în Kazahstan (Astana), în perioada 13-21 iulie. Competiţia a reunit peste 190 de concurenţi din 48 de ţări şi datorită acestui rezultat, România s-a clasat pe primul loc în Europa, respectiv pe locul 10 la nivel mondial, fiind printre puţinele echipe ai căror componenţi au fost medaliaţi in corpore.

Medaliile de aur au fost cucerite de Cristian Alexandru Frunză (clasa a XI-a), distins cu aur şi la ediţia precedentă, şi Ştefan Eniceicu (clasa a X-a). Medaliile de argint au fost obţinute de Denis Turcu (clasa a XII-a), laureat cu argint şi anul trecut, şi Tudor Creţu (clasa a X-a). Gabriel Găitan (clasa a XII-a) a intrat în posesia medaliei de bronz. Toţi elevii provin de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.

Delegaţia României a fost condusă de Adrian Dafinei, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Fizică a Universităţii Bucureşti şi însoţită de Sebastian Popescu, conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Fizică a Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi.

Exit mobile version