Site icon TIMP ROMÂNESC

OMS cere amânarea administrării celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) solicită un moratoriu în ceea ce privește administrarea celei de-a treia doze de COVID-19 până cel puțin la sfârșitul lunii septembrie, a declarat șeful organizației, Tedros Adhanom Ghebreyesus. Măsura ar urma să permită ca cel puțin 10% din populația fiecărei țări să fie vaccinată, a spus directorul general al OMS, citat de Reuters.

Acest apel al OMS vine în contextul în care discrepanțele dintre ratele vaccinării din statele dezvoltate și cele în curs de dezvoltare sunt din ce în ce mai mari.

Țările cu venituri ridicate au administrat aproximativ 50 de doze pentru fiecare 100 de persoane în luna mai, iar acest număr s-a dublat de atunci, potrivit OMS. Țările cu venituri mici au reușit să administreze doar 1,5 doze pentru fiecare 100 de persoane, din cauza lipsei dozelor.

Germania a anunțat că va începe în septembrie să administreze a treia doză de vaccin persoanelor vulnerabile. Emiratele Arabe Unite vor începe, de asemenea, să ofere a treia doză tuturor persoanelor complet vaccinate. Persoanele considerate cu risc crescut ar urma să o primească la trei luni de la a doua doză, iar celelalte la șase luni.

Săptămâna trecută, președintele israelian Isaac Herzog a primit a treia doză de vaccin, țara lansând cu această ocazie o campanie de administrare a dozelor de rapel persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani.

SUA au semnat în iulie un acord cu Pfizer și BioNTech pentru a cumpăra 200 de milioane de doze suplimentare din vaccinul împotriva COVID-19 pentru a vaccina copiii, dar și pentru administrarea unei posibile a treia doze.

 

Exit mobile version