Populaţia mondială care suferă de obezitate a depăşit-o pentru prima oară pe cea care suferă de foame, potrivit datelor preliminare publicate de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite, citate de EFE și preluate de Agerpres.
Deşi documentul privind starea globală a securităţii alimentare şi nutriţiei elaborat de mai multe agenţii ale ONU va fi publicat luna viitoare, directorul general al FAO, José Graziano da Silva, a precizat că rezultatele preliminare arată că, pentru prima oară, persoanele cu obezitate sunt mai numeroase decât cele care suferă de foame. În timpul inaugurării la Roma a unui simpozion internaţional asupra viitorului alimentaţiei, Graziano da Silva a subliniat că regimul alimentar prost este în creştere, mai ales în ce priveşte obezitatea.
Anul trecut, ONU a estimat că populaţia care suferă de foame a crescut în 2017 pentru al treilea an consecutiv, până la 821 milioane de persoane în întreaga lume. Printre cauze s-au numărat conflictele, schimbările climatice şi recuperarea lentă a economiei.
Obezitatea în rândul adulţilor afecta în 2016 peste 672 de milioane de oameni, din care 104,7 milioane de persoane în America Latină şi în Caraibe, cu mult cele 39 de milioane de persoane care sufereau de malnutriţie în această regiune între 2015 şi 2017.
”Acum obezitatea este peste tot”, fără să facă distincţie între ţările dezvoltate sau cele în dezvoltare, a declarat responsabilul FAO. EL a pus această problemă pe seama schimbării regimului alimentar, ca urmare a urbanizării și a consumului de mâncare de tip fast-food.