Site icon TIMP ROMÂNESC

Opere româneşti, expuse la Florenţa

Foto: ICR

Operele artistelor Alina Aldea, Maria Roxana Cioată şi Maria Mănucă au fost selectate de Comitetul internaţional de selecţie spre a fi expuse la Florence Biennale 2017 – a XI-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană de la Florenţa, prestigioasă manifestare dedicată diferitelor forme de exprimare artistică contemporană.

Florence Biennale 2017 se va desfăşura în perioada 6–15 octombrie 2017 în Pavilionul Spadolini din Fortezza da Basso de la Florenţa, unde vor fi expuse lucrări de pictură, desen, grafică, sculptură, ceramică, artă textilă, fotografie, performance, instalaţii etc. ale unor artişti provenind din întreaga lume.

A XI-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană de la Florenţa are ca temă «eARTh: Creativity & Sustainability», propunându-şi să contribuie la consolidarea unei viziuni asupra viitorului în care creativitatea şi sustenabilitatea să constituie fundamentele unui «ecosistem» al artei şi culturii în cadrul căruia să precumpănească respectul asupra naturii şi al tuturor formelor de viaţă. Participarea artistelor din România la Florence Biennale 2017, unde vor expune lucrări de pictură şi artă ceramică, beneficiază de susţinerea Institutului Cultural Român, prin Accademia di Romania din Roma şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, care astfel continuă a contribui la promovarea artelor vizuale din ţara noastră pe plan european, în dialogul artistic cu culturile din întreaga lume.

Alina Aldea este o artistă care a expus în expoziţii personale şi colective în ţară şi în străinătate (Italia, Japonia, Suedia).

La Florence Biennale 2017, artista va aduce în faţa publicului trei lucrări, intitulate «Black», care fac parte dintr-o serie mai amplă de opere abstracte ce surprind o parte din preocupările sale artistice, desenul şi grafica, diferite prin tehnicile de execuţie, dar urmărind un numitor comun prin temele abordate. Lucrările sunt realizate pe suport de hârtie neagră, constau în desen în pastel şi creion, evocând profunzimea spaţiului prin efecte de multiplicare, iluzii perspectivale şi prezenţa luminii asemenea unui negativ, dar şi ciclicitatea şi efectele naturale ale reversibilităţii, prin articulări de forme şi structuri.

Maria Roxana Cioată, membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România, este ceramistă, graficiană şi scenografă, a expus în ţară şi în străinătate (Bulgaria, Germania, Italia, Portugalia) în expoziţii personale şi colective. Criticul de artă Mihai Plămădeală consideră că «rafinamentul operelor sale şi componenta-i experimentală, mereu asociată cu arderea, conduc la concluzia că în lucrările Mariei Roxana Cioată elementele lumii fac parte dintr-o ţesătură în care legăturile invizibile sunt sugerate de asocierea corpurilor ceramice, adesea fretate cu sârmă sau plasă. Dincolo de efectele vizuale implicite, filtrarea şi dispersia luminii sau expansiunea vectorială a spaţiului fac parte din limbajul ei artistic». La ediţia curentă a Bienalei Internaţionale de Artă Contemporană de la Florenţa, Maria Roxana Cioată va expune lucrarea «Portret», o compoziţie din ceramică pe suport de lemn.

Maria Mănucă, membră a filialei Iaşi a Uniunii Artiştilor Plastici din România, a expus în expoziţii colective în ţară şi în străinătate (Israel, Italia, SUA). La Florence Biennale 2017 va participa cu «Rescuing Project for Venice» (ulei pe pânză, realizat în 2012) şi «Romanian Traditions» (ulei pe pânză, realizat în 2015), lucrări reprezentative din portofoliul său artistic, care vizează aspecte ale unicităţii spaţiului şi timpului românesc – tradiţii şi istorie – dar şi dimensiuni ale patrimoniului cultural universal.

Prezenţa artistelor din România la prestigioasa manifestare de artă contemporană Florence Biennale 2017 contribuie la consolidarea imaginii culturii române în Italia şi în general la nivel european, la promovarea înalt calitativă a valorilor culturale româneşti şi a operelor reprezentative ale artiştilor formaţi şi afirmaţi în ţara noastră.

Exit mobile version