Premierul Ludovic Orban a anunțat, joi, că Guvernul va ataca astăzi sau mâine la Curtea Constituțională depunerea moțiunii de cenzură în vacanța parlamentară. Orban cere Parlamentului să oprească procedura până la pronunțarea CCR.
”Am luat decizia să declanșăm conflictul de natură constituțională între Guvern și Parlament. Până acum toate moțiunile au fost depuse în sesiunile parlamentare, nu în vacanță”, a spus Ludovic Orban, la Parlament.
”O asemenea lipsă de respect față de prevederile constituționale, o asemenea tratare în bășcălie a moțiunii de cenzură nu am mai întâlnit la niciun partid în ultimii 30 de ani”, a subliniat premierul.
Ludovic Orban a precizat că moțiunile de cenzură nu pot fi depuse decât în sesiunile ordinare. ”În sesiunile extraordinare s-ar putea depune 18 moțiuni de cenzură, ce țară ar mai fi aia?”, a adăugat liderul PNL. ”Le spun clar celor de la PSD: nu vă jucați cu focul, nu forțați procedura. Până nu se pronunță Curtea, demersul este neconstituțional. A nu ține cont de acest conflict și a te duce înainte fără niciun fel de noimă ar fi o nesocotire a Constituției. E o decizie pe care am luat-o în cursul zilei de azi”, a precizat Ludovic Orban.
Senatul şi Camera Deputaţilor au fost convocate în sesiune extraordinară comună, joi, la ora 12.00, pentru prezentarea moţiunii de cenzură iniţiate de social-democraţi la adresa Cabinetului Orban.
Moțiunea a fost citită în plenul reunit, iar după ședința Parlamentului, Ludovic Orban a anunțat că Guvernul va ridica la CCR un conflict juridic de natură constituțională în legătură cu depunerea moțiunii.
Momentul dezbaterii și votării moțiunii de cenzură încă nu a fost stabilit de conducerea Parlamentului. PSD a anunțat că va stabili calendarul moțiunii în ședința Comitetului Executiv al partidului de vineri.