La o zi după evoluţia în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, Orchestra Națională de Cameră a Rep. Moldova va concerta pe 13 septembrie, la Sala Radio, alături de unul dintre ansamblurile instituţiei gazdă – Orchestra de Cameră Radio.
Cu un program atractiv Bach/Mozart, cele două ansambluri reunite dirijate de Cristian Florea o vor avea ca solistă pe pianista Livyka Ştirbu-Sokolov, care în anul 2010 a reprezentat Republica Moldova la Festivalul „Yehudi Menuhin” (Gstaad, Elveţia).
A fost prima participare a Republicii Moldova la acest eveniment, iar Livyka Ştirbu-Sokolov a devenit astfel cel mai tânăr muzician din cadrul festivalului. În 2014, tânăra pianistă a reprezentat Rep. Moldova la concursul Eurovision Young Musicians, iar talentul său artistic a fost deja apreciat în concerte susţinute în Germania, Elveţia, Rusia şi Republica Moldova.
În programul serii vo fi două lucrări de Bach – Concertul brandenburgic nr. 3 în sol major şi Concertul pentru pian și orchestră în fa minor şi două de Mozart – Divertimento în fa major şi Simfonia nr. 29 în la major.
Orchestra Națională de Cameră a Rep. Moldova este invitată sâmbătă, 12 septembrie să evolueze în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu”, în secţiunea „Enescu şi contemporanii săi”, ce reuneşte concerte şi recitaluri concepute în jurul creaţiilor marelui compozitor.
La Sala Mică a Palatului, ansamblul de la Chişinău va interpreta, sub bagheta lui Cristian Florea, lucrarea lui Enescu – Octetul pentru coarde în do major op. 7 şi alte două partituri: Warlock – Capriol suite şi Bartók – Divertimento pentru orchestră de coarde op. 113.
Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova este cunoscută în lume nu doar graţie numeroaselor turnee artistice pe care le-a întreprins în Spania, Franţa, Italia, Germania, Elveţia, Rusia, Ucraina, România, Turcia, Israel, SUA, Iordania, dar, mai ales, pentru înalta măiestrie interpretativă şi repertoriul ei vast.
Orchestra Naţională de Cameră a fost fondată în primăvara anului 1988 la iniţiativa dirijorului Alfred GHERŞFELD, care a fost primul director artistic al acestui colectiv musical. Personalitate artistică complexă, dirijorul Cristian Florea este prezent în viaţa muzicală internaţională în mai multe ipostaze: violoncelist, dirijor, manager artistic, profesor şi impresar.
În 1986 a fondat Orchestra de Cameră Freiburg, iar după 1989 a devenit director artistic şi dirijor al Filarmonicii de Stat din Sibiu, perioadă în care s-a ocupat activ de infrastructura centrelor muzicale „Hermania” şi „Sala Thalia”. În 1992 a pus bazele Orchestrei Simfonice Europene şi de atunci în fiecare an realizează diferite proiecte: „Concertul de Anul Nou”, Muzică din filme, concerte extraordinare cu mari artişti ca José Carreras, Monserrat Caballé, Teresa Berganza, Placido Domingo ş. a.
În prezent este dirijorul şef al Orchestrei Naţionale de Cameră Chişinău, ansamblu pe care l-a condus şi în concertul din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu – 2011. Cristian Florea, solist sau dirijor, a colaborat cu numerose ansambluri muzicale: Mozarteum Salzburg, Orchestra Simfonică Madrid, Orchestra Simfonică Nacional de Catalunya din Barcelona, orchestrele filarmonicilor din ţară şi ansambluri orchestrale din Italia, Mexic, SUA, Ungaria, Germania ş.a.