Site icon TIMP ROMÂNESC

Ordinul ministrului Sănătății privind constituirea Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19

Premierul Florin Vasile Cîțu, ministru interimar al Sănătății, a semnat, la 19 aprilie 2021, Ordinul nr. 526/19.04.2021 privind constituirea Comisiei pentru verificarea modului de raportare a deceselor COVID-19.

Din componența comisiei fac parte șapte persoane, reprezentanți ai Ministerului Sănătății, Institutului Național al Sănătății, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență, precum și un reprezentant al Serciviului de Telecomunicații Speciale.

Printre atribuțiile Comisiei se numără identificarea regulilor de raportare existente în practica curentă privind decesele prin COVID-19 și a responsabilităților instituțiilor implicate, precum și identificarea potențialelor neconformități, corectarea lor și formularea de recomandări de măsuri pentru îmbunătățire a procesului de raportare și a calității datelor.

De asemenea, membrii comisiei trebuie să realizeze analiza procesului si a conținutului raportarilor curente din bazele de date actuale privind decesele prin COVID-19 și să identifice corespondența dintre bazele de date actuale privind decesele prin COVID-19.

 

Exit mobile version