Comisarul-șef de poliție Mihaela Bălănescu, ofițer în cadrul Ministerului Afacerilor Interne – Direcția Generală de Afaceri Europene, Schengen și Relații Internaționale, a fost decorată cu Medalia Ordinului Național de Merit în grad de Cavaler pentru modul în care a gestionat timp de 15 ani cooperarea româno-franceză în domeniul afacerilor interne.
Laurence Auer, ambasadorul Republicii Franceze la București, a subliniat cu prilejul acordării distincției: ”Franța dorește să vă adreseze cele mai calde mulțumiri și să-și exprime recunoștința față de dumneavoastră. Doamnă Mihaela Bălănescu, în numele președintelui Republicii și în virtutea puterilor care ne-au fost conferite, vă numim Cavaler al Ordinului Național al Meritului”.
Medalia Ordinului Național de Merit în grad de Cavaler reprezintă al doilea ordin național francez ca importanță după Legiunea de Onoare și este în premieră acordată pentru dezvoltarea cooperării româno-franceze în domeniul afacerilor interne.