Site icon TIMP ROMÂNESC

Pachetul mobilitate: Comisia pentru Transport din PE susține acordul cu miniștrii UE

Comisia TRAN a Parlamentului European (PE) a aprobat marți acordul pentru reforma sectorului de transport rutier la care au ajuns Parlamentul și negociatorii președinției finlandeze.

Regulile revizuite privind detașarea șoferilor, perioadele de odihnă și o mai bună aplicare a normelor de cabotaj (ex. transportul temporar de bunuri de către transportatori non-rezidenți într-un stat membru) au scopul de a pune capăt denaturării concurenței în acest domeniu și de a oferi condiții mai bune pentru odihna șoferilor.

Concurență loială și combaterea practicilor ilegale

Acordul păstrează limitele existente în privința cabotajului (trei operațiuni în decursul a șapte zile), dar introduce înregistrarea trecerilor de frontiere prin tahografe, pentru combaterea fraudei.

Pentru a evita practicarea ”cabotajului sistematic” va exista, de asemenea, o ”perioadă de așteptare” de patru zile înaintea unor noi operațiuni de cabotaj efectuate în aceeași țară, cu același vehicul.

Pentru combaterea utilizării companiilor de tip „cutie poștală”, întreprinderile de transport rutier de marfă ar trebui să desfășoare o proporție semnificativă din activități în statul membru în care sunt înregistrate. Noile reguli impun camioanelor întoarcerea la centrul operațional al întreprinderilor la fiecare opt săptămâni.

Întrucât operatorii folosesc din ce în ce mai mult vehicule utilitare ușoare pentru a furniza servicii de transport transfrontalier, acești operatori (care folosesc vehicule ușoare, de peste 2,5 tone) ar trebui, de asemenea, să respecte normele UE pentru operatorii de transport și să echipeze mașinile cu tahografe.

Norme clare privind detașarea șoferilor

Normele la nivel european privind detașarea șoferilor vor oferi un cadru juridic clar pentru aplicarea regulilor de detașare în sectorul extrem de dinamic al transporturilor, pentru a preveni birocrația cauzată de abordări naționale diferite și pentru a asigura o remunerație echitabilă pentru șoferi.

Acordul prevede că regulile privind detașarea șoferilor urmează a fi aplicate cabotajului și operațiunilor de transport transfrontalier, cu excepția tranzitului, a operațiunilor bilaterale și a operațiunilor bilaterale cu o încărcare sau descărcare suplimentară în fiecare direcție (sau niciuna la ieșire și două la întoarcere).

Condiții de lucru mai bune pentru șoferi

Textul agreat include, de asemenea, măsuri pentru a asigura condiții de odihnă mai bune pentru șoferi și pentru a le permite să petreacă mai mult timp acasă.

Companiile vor trebui să-și organizeze calendarele astfel încât șoferii angajați în transportul transfrontalier să se poată întoarce acasă la intervale regulate (la fiecare trei sau patru săptămâni, în funcție de calendarul de lucru).

Perioada de odihnă obligatorie de la sfârșitul săptămânii nu poate să fie petrecută în cabina camionului. Dacă această perioada de odihnă se petrece departe de casă, companiile trebuie să plătească cheltuielile de cazare pentru șoferi. În cazuri excepționale, li se va permite șoferilor să depășească timpul pentru condus, în condiții foarte stricte, cu scopul de a ajunge acasă pentru odihna obligatorie de la finalul săptămânii, dacă aceștia se află foarte aproape de casă.

Următoarele etape

Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie să fie aprobat de miniștrii UE și apoi de Parlamentul European în plen.

Regulile privind detașările șoferilor se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a legislației. Regulile privind timpul de odihnă, incluzând întoarcerea șoferilor, se vor aplica la 20 de zile după publicarea legislației. Regulile privind întoarcerea camioanelor și alte modificări referitoare la accesul la piață se vor aplica la 18 luni de la intrarea în vigoare a legislației privind accesul la piață.

Exit mobile version