Site icon TIMP ROMÂNESC

“Pădurea”, recunoaștere în Elveția

 Coproducția româno-sârbă ”Pădurea” (regia și scenariul lui Sinișa Dragin) a fost premiat la Festivalul internațional de la Nyon (Elveția) Filmul documentar de lung metraj “Pădurea”, , a câștigat, zilele trecute, Premiul Juriului pentru cel mai inovativ film de lung metraj, la Festivalul internațional de la Nyon, din Elveția.

Juriul Festivalului Internațional de la Nyon, Visions du Reel, a acordat premiul, considerând că “Pădurea”, un documentar de lung metraj, “conduce într-o explorare inventivă și uneori plină de umor, a marii istorii și ficțiunii colective. Filmul este martor al complexitatii şi multiplicităţii vocilor care constituie ceea ce noi numim realitate”.

 “Pădurea” porneşte de la prima vizită în România, în 1947, a preşedintelui Iugoslaviei, Iosip Broz Tito,  când a primit din partea conducătorilor comuniști, proaspăt instalați, ”Pădurea desfrunzită”, tabloul marelui pictor român Ion Andreescu.

Exit mobile version