Pâinea românească fară gluten a fost premiată cu argint la Salonul Internaţional de la Geneva. Inventatorii pâinii de secară sunt cercetători la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi. Reţeta scurtează durata de obţinere a pâinii şi dublează termenul de valabilitate. În plus, este ideală pentru persoanele care au intoleranţă la gluten.
„Făina este aglutenică, fiind ideală pentru toţi consumatorii sensibili la acest compus proteic”, a explicat decanul Facultăţii de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor din Galaţi, prof. dr. Petru Alexe. Cercetătorii au obţinut şi un brevet pentru această invenţie, iar acum sunt pregătiţi să vândă secretul procedeului unor companii din ţările nordice, interesate să vândă pe piaţă un astfel de aliment.
„Există o cultură a consumatorului, aş putea spune, în ţările nordice. Se consumă în mod curent pâine de secară, care este obţinută prin această tehnologie specială, ce presupune utilizarea aluatului acid. Pâinea astfel obţinută prezintă o serie de avantaje pentru sănătatea consumatorului”, a spus conf. dr. Iuliana Aprodu, de la Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Alimentelor din Galaţi.