La invitația Aubach Embassy of Art Gallery, în perioada 15.06 – 15.09.2017, artista Mirela Trăistaru va expune în cadrul Satellite Office Bussines Center din Zürich (Elveția) aproximativ 25 de lucrări de pictură de mari dimensiuni, sub titulul Paradise, ce ilustrează spațiul primordial, acel început de lume în care omul modern, supraaglomerat și grăbit, caută să se refugieze pentru a-și găsi liniștea. Evenimentul va aduna personalități ale diasporei române, precum și oameni de afaceri elevețieni, colecționari și amatori de artă din Elveția.
Potrivit ICR, pentru Mirela Trăistaru grădina este un microcosmos, o lume personalizată prin gestul său de a marca unghiurile privirii. Semnificația acestui exercițiu se traduce pentru ea în plăcerea de a vizualiza, de a decupa imagini, în final de a se auto-prezenta prin acest dialog dintre om și natură. Ea nu inventează, ci decupează, pune în valoare priveliști devenite idilice, mai ales pentru privitorul citadin. Ea este personajul pe care nu-l vedem, dar care înlesnește această cunoaștere, introduce ochiul nostru într-un univers pe lângă care trecem cu ușurință fără a-l privi cu atentie. La rândul lor, grădinile sau parcurile, sursele ei constante de inspirație, sunt imaginate de om, sunt construite, induc un anume spirit prin care frumosul natural este pus în valoare. Este o lume reală, dar controlată. O scenografie pe care ea o descoperă în mediul ambiant și în care intervine, nu doar prin decupaje, ci si prin stabilirea unei relații directe cu acesta.
Ea construiește totul din perspectiva unei imagini integratoare, pe care în acest moment am putea să o privim ca pe un manifest ce trebuie să trezească omenirea din artificialitatea în care trăiește. Miracolul naturii este un fapt pe care îl descoperim zi de zi, el rămâne în continuare sursa inepuizabilă, chiar și pentru o lume ce a avut iluzia pentru o clipă că îl poate ignora. Pentru Mirela Trăistaru, relația cu mediul natural este privită din perspectiva unei iluzorii întoarceri spre origini. Chiar dacă privirea ei se oprește asupra unor grădini construite, imaginate de mintea omului, accentul pe care ea îl scoate în evidență în pictura sa este cel al sălbăticiei, al unei vitalități ce nu poate fi constrînsă, ce se dezvoltă de la sine și nu neapărat pe cel al geometriei, al unei arhitecturi dirijate de mîna omului. Vegetația abundentă, diversitatea, explozia unei frumuseți sălbatice, fac ca aceste colțuri de parcuri sau grădini să aibă o forță recuperatoare extraordinară.
