Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, însoţit de o delegaţie parlamentară din această ţară.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a adresat felicitări pentru victoria forţelor politice pro-reformă, pro-democratice şi pro-europene la alegerile anticipate din 11 iulie şi pentru alegerea lui Igor Grosu în funcţia de preşedinte al Parlamentului Republicii Moldova.
„Preşedintele României a salutat prezenţa înaltului oficial de la Chişinău la deschiderea sesiunii Camerei Deputaţilor a Parlamentului României şi a menţionat oportunitatea unei cooperări aprofundate şi consecvente, inclusiv la nivelul celor două Parlamente, pentru luarea deciziilor necesare avansării agendei bilaterale, precum şi a parcursului european al Republicii Moldova”, arată Administraţia Prezidenţială, potrivit Agerpres.
Preşedintele Klaus Iohannis a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susţinere în procesele de transformare, modernizare şi de implementare a reformelor, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană dintre cele două state.
În context, au fost abordate măsurile necesare pentru accelerarea proiectelor bilaterale menite să conecteze Republica Moldova, prin România, cu spaţiul Uniunii Europene şi să aducă beneficii reale la nivelul întregii societăţi.
De asemenea, a fost salutată demararea pregătirilor pentru viitoarea şedinţă comună de Guvern, care va avea loc la Chişinău, în viitorul apropiat.