La zece ani de la oficierea primei slujbe în biserica ortodoxă romană din Malainița,cu prilejul sărbătorii hramului – Soborul Sfinţilor Arhangheli – pe stil vechi, părintele Boian Aleksandrovici Protopop al Daciei Ripensis şi Vicar al Timocului a oficiat Sfânta Liturghie. Alături de părintele Boian a fost un sobor de preoţi din care a făcut parte Pr. Ionel Malaimare, Protopop de Alibunar, Pr.Ştefan Şarampoi, parohul 2 al Malainitei şi Remesianei, Pr. Petru Hogea, paroh al Negotinului, Pr. Florin Petru Papava, preot misionar şi Pr. Ionel Savu, paroh la Petrovasala. Răspunsurile liturgice au fost date de maica stareţă a Mănăstirii ”Sfânta Ana” din Orşova, Iustina Popovici, împreună cu Maica Alexandra.
Părintele Boian a vorbit despre importanţa legăturilor între românii din Valea Timocului, Banatul sârbesc şi Țara Mama-România, amintind enoriașilor „Ce este bine sau frumos decât a locui fraţii împreună. Astăzi ne-am adunat aici la mănăstirea asta noi fraţii din Timoc, Banat şi Tara Mama România.Trăim în diferite ţări dar prin Biserică arătăm că graniţele materiale nu ne pot despărţi, avem biserica neamului nostru, Biserica Ortodoxă Română care ne uneşte pe toţi, oriunde ne-am afla”.