Delegația Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova (CCIE), condusă de deputatul Bogdan-Ionel Rodeanu, copreședintele comisiei, a realizat o vizită de lucru în Republica Moldova, la începutul acestei luni, alături de Dan Manoliu și Ion Hadârcă și deputații Eugen Tomac, Marius-Constantin Budăi, Silviu Nicu Macovei, Nicole-Daniel Popescu.Vizita a fost ocazionată de participarea delegației române la inaugurarea grădiniței-creșă din satul Zamcioji, raionul Strășeni. Instituția preșcolară a fost renovată prin “Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, program implementat cu mult succes prin intermediul Fondului de Investiții Sociale din Moldova. Costul total al lucrărilor de renovare a fost de 600.000 de euro.
Oficialii români au subliniat importanța deosebită a programului pentru modernizarea comunităților locale și, în acest context, pentru consolidarea încrederii cetățenilor Republicii Moldova în viitorul european al țării, în sprijinul pe care România îl acordă pentru pregătirea Republicii Moldova în vederea accelerării procesului de aderare la Uniunea Europeană.
Programul vizitei a mai cuprins întâlniri ale membrilor delegației Parlamentului României cu deputatul Gheorghe Mocanu, copreședinte al CCIE, cu membri ai comisiei, cu membri ai Comisiei pentru politică externă și integrare europeană, precum și primirea la președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu. Cu aceste ocazii, pe lângă evaluarea stadiului în care se află relațiile bilaterale la nivelul comisiilor permanente, au fost evaluate și aspectele funcționale si operaționale, precum și prioritățile următoarei întâlniri de la București.