Camera Deputaților a adoptat miercuri, 23 mai, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate. Noua lege aduce avantaje românilor, în sensul că mărește perioada de valabilitate a pașapoartelor electronice.
Dacă până acum pașapoartele erau valabile timp de 3 ani pentru copiii care nu au împlinit 12 ani, conform legii îmbunătățite acestea vor expira în termen de 5 ani în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 18 de ani. De asemenea, valabilitatea pașapoartelor electronice crește de la 5 la 10 ani în cazul cetățenilor care au împlinit vârsta de 18 de ani.
Noua lege mai prevede că, “în cazul în care solicitantul paşaportului electronic nu se poate prezenta la serviciul public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple de la domiciliu sau reşedinţă, cererile pentru eliberarea paşapoartelor electronice pot fi depuse la cel mai apropiat serviciu public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple”. Totodată, conform unui amendament adus legii, “pentru sprijinirea activităţii specifice a structurilor cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi siguranţei naţionale şi a altor autorităţi şi instituţii publice şi în vederea coordonării procesului de eliberare şi evidenţă a paşapoartelor, cererile pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice pot fi depuse şi soluţionate şi la nivelul Direcţiei Generale de Paşapoarte”.
Actul normativ a fost elaborat ca urmare a faptului că sunt tot mai multe cereri pentru pașapoartele electronice, în anul 2017 înregistrându-se o creștere cu aproximativ 30% a solicitărilor de eliberare a acestui tip de documente de călătorie. Totodată, în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene termenul de valabilitate a pașapoartelor electronice este de 10 ani.
Ca urmare a adoptării acestui proiect de lege va scădea numărul solicitărilor și, prin urmare, se va fluidiza activitatea serviciilor publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor. Un alt efect important al acestui act normativ va fi acela că românii vor petrece mai puțin timp la ghișee și vor cheltui mai puțini bani în vederea obținerii unui pașaport.