Site icon TIMP ROMÂNESC

Parteneriatul Estic şi evoluţiile din Ucraina pe agenda diplomatică româno-luxemburgheză

Ministrul afacerilor externe, Titus Corlăţean, efectueză astăzi, o vizită de lucru în Marele Ducat al Luxemburgului, la invitaţia omologului său luxemburghez, Jean Asselborn. Vizita are ca scop consolidarea cooperării la nivel politic, precum şi continuarea excelentei colaborări în domeniul cultural şi al francofoniei. Totodată, vor fi abordate aspecte ce ţin de intensificarea şi diversificarea cooperării economice, îndeosebi prin valorificarea mai eficientă a potenţialului economic dintre cele două ţări.

În paralel se va urmări aprofundarea cooperării în cadrul UE, inclusiv în perspectiva exercitării preşedinţiei UE de către Marele Ducat al Luxemburgului, în semestru II al anului 2015. De asemenea, cei doi miniştri vor avea un schimb de opinii pe dosare de actualitate ale agendei europene, precum viitoarele alegeri euro-parlamentare, Parteneriatul Estic şi evoluţiile din Ucraina, dar și ale celei internaționale, cu accent pe Summit-ul NATO din septembrie 2014, situaţia din Orientul Mijlociu și evoluţiile din Siria. O atenţie particulară va fi acordată cooperării la nivelul ONU, Marele Ducat deținând statutul de membru nepermanent al Consiliului de Securitate în perioada 2013-2014.

Exit mobile version