Site icon TIMP ROMÂNESC

Participare românească la Festivalurile de Film Cottbus şi INTERFILM

Festivalul de Film Est-European de la Cottbus va avea loc în perioada 7-12 noiembrie 2017 în diferite cinematografe și alte locații din orașul Cottbus. Înființat în 1991, festivalul s-a dezvoltat ca un important punct de întâlnire  între scena de film est și central europeană și cea germană.

România este reprezentată la această ediție de 4 filme, ocupând un loc în cadrul competiției principale cu filmul „Breaking News” de Iulia Rugină, două locuri în cadrul secţiunii Spectrum cu filmul „Afacerea Est”, de Igor Cobileanski, şi „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, de Emanuel Pârvu, precum și un loc în cadrul secţiunii Special: Fraternal Kiss, cu filmul  „Q.E.D.” de Andrei Gruzsniczki.

„Breaking News” este cel de-al treilea lungmetraj al Iuliei Rugină, după Love Building (2013) și Alt Love Building (2014). Breaking News a avut premiera la zece ani după prima variantă a poveștii regizoarei, imediat după ce și-a terminat studiile. Filmul are la bază povestea unui jurnalist, Alex Mizilu, care este forțat să facă un reportaj in memoriam, după moartea tragică a operatorului său şi, în încercarea de a compensa moartea fostului coleg, acesta îi ia, pe nesimţite, locul. Filmul a fost proiectat în premieră internațională la Karlovy Vary, în competiția oficială, în luna iulie şi a fost distins cu mențiunea specială a juriului pentru actrița Voica Oltean, aflată la primul rol într-un lung-metraj.

„Afacerea Est” este o poveste despre ghinion dar și noroc, despre sărăcie dar și bogăție instantă și, mai ales, este o tragicomedie despre ceea ce numim sec soartă. Filmul spune povestea unei prietenii surprinzătoare dintre doi moldoveni, Marian (Constantin Pușcașu), un intelectual de provincie, și Petro (Ion Sapdaru), un oportunist plin de idei. Cei doi se avântă într-o călătorie nebunească în căutarea banilor necesari pentru a-și îndeplini visurile.

Lungmetrajul de debut „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor” al lui Emanuel Pârvu spune povestea lui Doru, un tăietor de lemne rămas văduv de o săptămână. Pentru a o putea păstra pe Meda, fetița pe care a avut-o timp de opt ani în asistență maternală împreună cu soţia, şi să poată depune el dosarul pentru asistență maternală, Doru trebuie să facă rost de bani. Însă într-o localitate izolată, unde doar mersul la tăiat de lemne şi vânzarea vacilor pot aduce bani legal, Doru este forţat sa accepte, după ce a încercat tot ce este omeneşte posibil, să participe la o acţiune de braconaj.

Acţiunea filmului „Q.E.D.”, în regia lui Andrei Gruzsniczki, se petrece la Bucureşti, în 1984. În centrul poveştii se află un tânar matematician, interpretat de Sorin Leoveanu, care decide să publice o lucrare ştiintifică într-o revista americană, fără aprobarea autorităților române de la vremea respectivă, provocând astfel o serie de evenimente neașteptate.

Totodată, în perioada 20-26 noiembrie 2017 va avea loc la Berlin Festivalul Internaţional de Film de Scurtmetraj – Interfilm, care s-a impus ca fiind unul dintre cele mai importante festivaluri de gen din Europa.

În cadrul ediţiei din acest an va participa, în secţiunea specială Short Matters! European Film Award – Part III, scurtmetrajul „Scris/Nescris” în regia lui Adrian Silisteanu. Filmul spune povestea unei familii de romi. Fiica minoră abia a născut o fată, iar tatăl – Pardică – nu pare să fie încântat de eveniment. Când un angajat al spitalului le cere să semneze mai multe hârtii, descoperă faptul că familia are probleme cu actele şi cu statutul de părinţi. Pericolul iminent de a fi despărţiţi de fiica minoră îl determină pe Pardică să acţioneze.

De asemenea, în cadrul programului Script Pitch & Script Lab, organizat pentru a cincea oară de Interfilm Berlin, a fost selecţionat proiectul Ralucăi Radu intitulat „6PM Traffic”. În cadrul acestui program participanții vor lua parte la sesiuni de pitching şi vor participa la diverse workshop-uri pentru dezvoltarea scenariilor.

Institutul Cultural Român din Berlin s-a implicat activ în susținerea prezenței românești în cadrul festivalului de la Cottbus începând din anul 2009, este la ce-a dea doua colaborare cu festivalul Interfilm, iar anul acesta a iniţiat o nouă colaborare cu festivalul Internationale Kurzfilmtage Oberhausen. Colaborările cu festivalurile de film care au loc în Germania fac parte dintr-un demers mai amplu al ICR Berlin de promovare a valorilor filmului românesc și de creștere a gradului de cunoaștere a acestora pe teritoriul german.

Exit mobile version