Asociaţia Reactor din Cluj-Napoca participă la Festivalul de Teatru de Păpuși Harmony (Harmony World Puppet Festival), care se desfășoară la Kanchanaburi (Thailanda), în perioada 20-27 februarie 2017.Spectacolul Forme, în regia Deliei Gavlițchi, după un scenariu de Lorena Copil, pe care trupa românească îl va prezenta în festival, este programat miercuri, 23 februarie.
Forme este o joacă a celor mari pentru cei mici, unde se creează, se răsucesc și se transformă forme precum linii, triunghiuri, pătrate și pătrățele, cercuri și cerculețe. Din distribuție fac parte trei tineri actori colaboratori Reactor, care își folosesc talentele atât pentru spectacole de copii, cât și pentru cei mai maturi: Alina Mișoc, Carina Bunea și George Sfetcu.
Harmony World Puppet Festival a luat naștere la inițiativa fundației Semathai Marionettes, Arts for Society din Thailanda în 2013, iar primele ediţii au avut loc în Amphaw, la Chaipattananurak Conversation Project, în vecinătatea vestitei piețe plutitoare (Amphawa Floating Market, sit cultural istoric). Festivalul de anul acesta se desfășoară într-un cadrul natural, la Prommitr Film Studio din Kanchanaburi, unde sunt invitate 40 de trupe din 30 de ţări ale lumii.
Festivalul reunește trupe de păpușari din SUA, Germania, Japonia, Australia, Argentina, India și multe alte țări și își propune crearea unei comunități globale care să asigure transmiterea artei marionetelor către generațiile mai tinere.
Participarea românească este susținută de Institutul Cultural Român, prin Direcția Relații Internaționale.