Scriitorul Dan Coman va participa miercuri, 18 noiembrie 2020, alături de moderatorul Andrew Singer, într-o conversație literară, sub formă de podcast radiofonic, organizată de ICR New York, în colaborare cu radioul online Trafika Europe.
Evenimentul se desfășoară în cadrul seriei de conversații literare „European Literature Days – NYC” difuzată online, la radio Trafika Europe, până pe 20 noiembrie 2020.
„European Literature Days – NYC” este o mini-serie de conversații și lecturi literare ce vor fi aduse în atenția publicului american și de pretutindeni, de către autori renumiți din Austria, Italia, Cehia, Malta și România.
ICR New York va prezenta ediția românească a proiectului în colaborare cu Radio Trafika Europe.
Dan Coman a debutat cu volumul de poezie Anul cârtiţei galbene (Timpul, 2003), urmat de Ghinga (Vinea, 2005), Dicţionarul Mara (Cartier, 2009) şi Insectarul Coman (Charmides, 2017; Premiul Radio România Cultural, Premiul Observator cultural, Premiul Cartea de poezie a anului 2017 la Gala tinerilor scriitori). În 2004 primeşte Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”, Opera Prima, şi Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România. În 2010 obţine Premiul pentru poezie acordat de Radio România Cultural, iar în 2011, Vilenica Crystal Prize, Slovenia. A publicat de asemenea volumele de proză Irezistibil (Cartea Românească, 2010), Parohia (Cartea Românească, 2012; Polirom, 2017), Căsnicie (Polirom, 2015, 2016) şi aceste lucruri care nu se vor schimba niciodată (Polirom, 2019). Textele sale sunt incluse în antologii din România, Suedia, Franţa, SUA, Serbia, Ungaria, Slovenia, Canada.