Site icon TIMP ROMÂNESC

Participare românească la târgul de artă Artissima în Italia

România va fi prezentă, în perioada 4–6 noiembrie, la Artissima – cel mai important târg de artă contemporană desfășurat în Italia și ultimul mare târg de artă ce închide calendarul cultural european, care reușește să se remarce prin importanța acordată artei experimentale și conceptuale. În fiecare an organizatorii găzduiesc aproape 200 de galerii, din peste 35 de țări, ce expun în cadrul celor 4 secțiuni principale ale târgului: Secțiunea principală, Dialoguri, Noutăți și Ediții de artă.Artiștii Iulian Bisericaru și Nicu Ilfoveanu, reprezentați de Galeria „Anca Poterașu” cu sprijinul Direcției Relații Internaționale a Institutului Cultural Român, vor susține un dialog artistic–Uncanny Landscapes pe tema memoriei și a spațiului construit, în cadrul standului galeriei situat în secțiunea principală (no.1 Black, Main Section).

Imaginile fotografice și filmate ale artistului Nicu Ilfoveanu surprind peisajul țărmului românesc de la Marea Neagră. Artistul citează cunoscutele lucrări ale lui Massimo Vitali sau ale lui Hiroshi Sugimoto, cu subtile indicii culturale despre dezvoltarea arhitecturală a complexelor turistice din România din perioada anilor 60 și 70. Lucrările fac parte din seria „Vederi încântătoare” (2013–2014), expusă la Sala Dalles, Muzeul Național de Artă Contemporană din București și prezentă în publicația cu același nume, lansată în 2015.

Cele mai recente picturi ale artistului Iulian Bisericaru sunt inspirate de primele proiecte de locuințe moderne dezvoltate în zone rezidențiale precum cele din Long Island din Statele Unite ale Americii. Lucrările lui Iulian Bisericaru se situează între „Bay Area Figurativ Movement” și abstracțiunea lirică din care reies juxtapuneri, se resimt absențe și paradoxuri ale interacțiunii între mediul antropic și cel natural.

Exit mobile version