Site icon TIMP ROMÂNESC

Participarea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la Conferința internațională “Future of Europe”

Ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a participat vineri, 25 octombrie 2024, la Conferința internațională “Future of Europe”, organizată de Facultatea de Relații Internaționale din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Conferința internațională “Future of Europe”, aflată la a XV-a ediție, reunește membri ai mediului academic, cercetători, experți din mediul de afaceri și reprezentanți guvernamentali, în cadrul acesteia fiind dezbătute teme privind relațiile economice internaționale, cu un accent asupra implicațiilor privind Uniunea Europeană.

Ministrul Luminița Odobescu a susținut o alocuțiune în cadrul sesiunii plenare a conferinței, prilej cu care a evidențiat contextul actual deosebit de complicat, marcat de crize multiple și provocări majore, precum și necesitatea implementării unei agende europene ambițioase care să contribuie la creșterea rolului global al UE și să asigure într-un mod durabil securitatea, prosperitatea și bunăstarea cetățenilor. În acest sens, a reiterat angajamentul României pentru promovarea solidarității, coeziunii și unității europene, subliniind importanța acțiunii comune și coordonării eforturilor Statelor Membre. De asemenea, a subliniat relevanța procesului de reflecție privind reforma internă a UE, inclusiv din perspectiva viitoarei extinderi.

Astfel, a punctat importanța semnalului transmis prin începerea negocierilor de aderare cu Ucraina și Republica Moldova, precum și necesitatea acordării sprijinului necesar pentru finalizarea cu succes a acestor procese.

„Aflându-ne la începutul unui nou ciclu instituțional european, am convingerea că eforturile noastre comune vor contribui la valorificarea potențialului real al Uniunii Europene. În acest sens, România va depune toate eforturile necesare pentru promovarea unei agende europene ambițioase și va participa activ la procesele de reflecție privind reforma internă a Uniunii”, a afirmat ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu.

Ministrul român a evidențiat nevoia consolidării rezilienței și competitivității economice într-un mod cuprinzător, care vizează valorile europene, educația, demografia, migrația, tranzițiile verde și digitală, lanțurile de valoare, infrastructurile critice precum și securitatea economică, energetică și alimentară. În context, a punctat rolul major al universităților în ceea ce privește dezvoltarea capitalului uman, evidențiind contribuția importantă a Academiei de Studii Economice din București în ceea ce privește pregătirea a numeroase generații de economiști de valoare.

 

Exit mobile version