Președintele României, Klaus Iohannis, participă în perioada 17-18 aprilie 2024 la reuniunea extraordinară a Consiliului European, de la Bruxelles. Președintele Klaus Iohannis va participa, de asemenea, la recepția găzduită de Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilor, în onoarea șefilor de stat și de guvern ai Uniunii Europene.
Pe agenda reuniunii se află perspectiva unui nou Pact european pentru competitivitate și relația Uniunii Europene cu Turcia. Subiectul noului Pact european privind competitivitatea va fi dezbătut pe larg și va include o seamă de aspecte esențiale pentru viitorul economic al Uniunii, printre care: Piața Unică, Uniunea Piețelor de Capital, politica industrială a Uniunii, energia, economia circulară, aspecte digitale, politici comerciale, aspecte sociale, inovație, reducerea poverii administrative, precum și agricultura.
Liderii Uniunii Europene vor avea, de asemenea, discuții referitoare la evoluțiile războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, situația din Orientul Mijlociu, precum și viitoarea Agendă Strategică a Uniunii.