Site icon TIMP ROMÂNESC

Partidul extremist Jobbik interzis în România. Traian Băsescu: Este un partid extremist

Preşedintele Traian Băsescu a cerut marți Guvernului şi Parlamentului emiterea unui act normativ prin care să se interzică prezenţa membrilor partidului Jobbik în România, pe care l-a catalogat drept „extremist”.

„Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul României, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act nrmativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist”, a spus Băsescu.

Preşedintele României a declarat, ieri, la Palatul Cotroceni, că, după ce Europa a trecut prin drama Holocaustului, astăzi, pe fondul unei crizei economice prelungite, extremismul de stânga şi cel de dreapta, neofascismul, prind iarăşi rădăcini în Europa.

Traian Băsescu a mai afirmat că forţele democratice europene trebuie să acţioneze foarte rapid. „Am văzut acţiunea în Grecia, împotriva unui partid extremist, şi felicit Guvernul Greciei că l-a scos în afara legii, vedem partidul Jobbik, din Ungaria, vedem partidul doamnei Le Pen din Franţa şi apar peste tot şi alţii”, a mai declarat preşedintele României.

Exit mobile version