Actorii de pantomimă români din cadrul companiei „Passe-Partout”, condusă de Dan Puric, prezintă astăzi la Berlin, cu ocazia Zilei Europei, un story segmentat pe mai multe scenete, cu coloană sonoră, elemente de dans şi de arte marţiale.
Montările trupei „Passe-Partout” au înregistrat un mare succes pe scenele româneşti şi străine, printr-o linie a mesajului scenic, artistic şi ideatic de profunzime. Diferitele momente care vor fi prezentate la Berlin de către cei patru membri ai trupei reprezintă un comentariu metaforic şi critic asupra societăţii contemporane. Totodată sunt prelucrate scenic o serie de figuri reprezentative ale culturii române populare (Ileana Cosânzeana, zmeul, Făt-Frumos, codrul – ca personaj), toate fiind oferite înţelegerii publicului străin prin intermediul creaţiei, imaginaţiei şi inteligenţei scenice.
Silviu Oltean este actor şi regizor, absolvent al Universităţii de Artă Teatrală din Târgu Mureş, promoţia 1997. Ca membru al trupei „Passe-Partout”, joacă în spectacolele „Don Quixote”, „Royal Fashion”, „Noi”, „Made in Romania”, „Drumul Mătăsii”. În calitate de regizor a montat piesele „Când brazii înfloresc” (adaptare după I.D. Sârbu – jucată în peştera Bolii din Pietroşani) – „Fluturi şi oameni”, jucată pe scena Teatrului Rapsodia, precum şi show-ul „Intrare liberă”, realizat împreună cu deţinuţi din închisoarea Jilava.
Paul Cimpoieru este regizor şi actor, evoluând în majoritatea producţiilor trupei „Passe-Partout”. Ca regizor, a montat piesele „Doi dintre noi”, „Drumul Mătăsii”, „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”.
Silviu Man joacă în majoritatea producţiilor „Passe-Partout” („Noi”, „Toţi cinci”, „Fluturi şi oameni”, „Drumul Mătăsii” etc.)
Veronica Stoian a evoluat în majoritatea producţiilor trupei „Passe-Partout” („Fluturi şi oameni”, „Toţi cinci”, „Drumul Mătăsii”, „Noi” etc.)