Guvernul Republicii Moldova a înființat un comitet însărcinat cu pregătirea vizitei Patriarhului Kirill, vizită care va avea loc la încputul lunii septembrie. Potrivit prsesei de la Chișinău, din comitet fac parte 15 membri, iar comisia este condusă de secretarul adjunct al SGG, Eduard Bănăruc. “Mitropolia spune că nu vede nimic deosebit că Guvernul se va ocupa de pregătirea vizitei patriarhului Kiril. E o personalitate notorie și Guuvernul își asumă responsabilitatea de pregătire a vizitei cu onorurile de rigoare”, a declarat pentru deschide.md Vadim Cheibas, secretarul Mitropolitului Vladimir.
Liliana Vițu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului a menționat că respectivul comitet se ocupă doar de logistică.
După vizita de la Chișinău, din 7-9 septembie, Patriarhul Kirill va merge în Transnistria unde liderul de la Tiraspol, de asemenea a înființat comisie de stat, care se va ocupa de vizita prea înaltei fețe bisericești din Federația Rusă.
Analiștii politici sunt de părere că patriarhul Kirill vine la Chișinău pentru a marca ocupația Basarabiei din 1812 de Imperiul rus în condițiile în care autoritățile de la Moscova încearcă să influențeze procesele politice din fostele republici sovietice prin intermediul bisericii.
Conform Constituției, Republica Moldova este un stat democratic, iar puterea legislativă, executivă, judecătorească și bisericească sunt separate.
în preajma PaştiLOR, presa din Tiraspol anunța vizita Patriarhului rus Kirill în Republica Moldova, inclusiv în stânga Nistrului. Programată pentru luna septembrie, vizita e prilejuită de cei 200 de ani de la înfiinţarea eparhiei de la Chişinău a Bisericii Ortodoxe Ruse. În octombrie 2011, Patriarhul Kirill a vizitat Chişinăul, dar a renunţat să se ducă şi la Tiraspol, invocând motive de sănătate.