Site icon TIMP ROMÂNESC

„Patrimoniu la răscruce – Digitizarea crucilor de piatră şi a monumentelor de eroi din Primul Război Mondial din judeţul Prahova”, la final

Foto: Historia.ro

Proiectul „Patrimoniu la răscruce – Digitizarea crucilor de piatră şi a monumentelor de eroi din Primul Război Mondial din judeţul Prahova”, derulat în perioada martie-noiembrie 2017, de Asociaţia Eurocentrica în parteneriat cu Institutul Naţional al Patrimoniului din România, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Prahova şi Asociaţia Convergenţe Europene, a ajuns la final.

Proiectul, care a beneficiat de co-finanţare din partea Ministerului Culturii, prin Administraţia Fondului Cultural Naţional, a avut ca scop catalogarea, digitizarea, promovarea, protejarea şi cercetarea primară a crucilor monumentale de piatră ridicate în judeţul Prahova în secolele XVI-XIX şi a monumentelor de eroi căzuţi în timpul Primului Război Mondial, construite de comunităţile locale prahovene între 1920 şi 1940.

Finalizarea proiectului va fi marcată printr-o conferinţă culturală care va avea loc vineri, 17 noiembrie 2017, la Ploieşti, în Sala de Consiliu a Inspectoratului Şcolar Judeţean, la care sunt invitaţi specialiştii în gestionarea patrimoniului, cercetători, muzeografi, profesori, preoţi, cadre militare, studenţi, elevi şi toate persoanele interesate de conservarea şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric.

În prima parte a evenimentului, echipa proiectului va prezenta pe larg rezultatele înregistrate: catalogarea şi digitizarea 2D a 155 de cruci votive de piatră şi a 50 de monumente de eroi din Primul Război Mondial, din sudul şi estul judeţului Prahova; realizarea a 15 imagini 3D şi RTI ale unor cruci şi monumente; derularea a 5 ateliere educative în care aproximativ 200 de elevi prahoveni au participat la acţiuni de conservare şi promovare a patrimoniului imobil de pe raza localităţilor în care studiază; site-ul www.monumentelarascruce.ro şi publicația în care figurează monumentele comemorative identificate, catalogate, digitizare şi cercetate primar în cadrul proiectului.

În a doua parte a evenimentului, cei prezenţi sunt invitaţi la o dezbatere alături de membrii instituţiilor partenere cu privire la situaţia actuală a patrimoniului imobil şi la perspectivele de conservare, promovare şi valorificare a acestuia.

De asemenea, vor fi decernate distincţii persoanelor şi instituţiilor din judeţul Prahova care au sprijinit punctual derularea proiectului: Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria”, filiala Prahova, Colegiul Naţional „Jean Monnet” Ploieşti, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil, Şcoala Gimnazială „Rareş Vodă” Ploieşti, Şcolile Gimnaziale din comunele Boldeşti-Grădiştea, Gherghiţa şi Olari, Primăriile comunelor Boldeşti-Grădiştea şi Gherghiţa.

Crucile de piatră sunt monumente comemorative de o mare importanţă istorică şi culturală, amintind despre acțiunile în slujba comunității derulate de membrii ei sau despre faptele de arme ale domnitorilor.  Deşi nu reprezintă un fenomen local, ele fiind o prezenţă constantă la nivel european, în țări precum Germania, Austria, Franța sau Irlanda, în spaţiul românesc au o însemnătate aparte, în calitatea lor de izvoare istorice scrise ale unei societăţi în care până târziu oralitatea a fost dominantă în transmiterea informaţiilor de la o generaţie la alta. În acelaşi timp, născute din tradiţia crucilor de piatră, monumentele comemorative moderne sunt un exponent material de marcă al memoriei culturale legate de Primul Război Mondial.

Având în vedere că în 2018 se va serba Centenarul României Moderne, marcându-se 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial (1914-1918), valorificarea culturală a crucilor de piatră și a monumentelor închinate eroilor acestui război reprezintă în acelaşi timp o modalitate de reînviere a spiritului comunitar în jurul istoriei locale şi naţionale.

Exit mobile version