Site icon TIMP ROMÂNESC

Patru medalii obţinute de elevii români la Olimpiada Internaţională ”Ştiinţele Pământului”

În perioada 8-16 august 2024, la Beijing, China, a avut loc Olimpiada Internațională „Științele Pământului”, iar lotul României a obținut patru medalii, anunță Ministerul Educației .

Echipa noastră, condusă de Cătălina Șerban, inspector școlar în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București, respectiv de Cristina Pârvu, consilier în cadrul CNPEE, a câștigat următoarele premii:

– Neag Tudor Brendan, Colegiul Național „Emil Racoviță” Cluj-Napoca, medalie de aur

– ⁠Bodor Darius Andrei, Colegiul Național „Mihai Viteazul” Ploiești, medalie de argint

– ⁠Balcu Antonia Ioana, Liceul Teoretic „Grigore Moisil” Timișoara, medalie de bronz

– ⁠Luchian Maria Anemona, Colegiul Național Iași, medalie de bronz

Elevii noștri au participat și la probe optionale:

 – ESP – concurs de postere realizate în echipe internaționale de câte 6 elevi, câte unul din câte o țară, unde:Anemona Luchian a obținut medalia de aur, iar Tudor Neag a obținut medalie de argint și

ITFI – concurs de practică pe teren în echipe internaționale (exemplu: măsurarea chimismului apei unui lac), unde : Tudor Neag a obținut medalie de aur, iarAnemona Luchian a obținut medalie de argint.

 

 

Exit mobile version