Andrei Roșu, Marius Alexe și Ionuț Olteanu au plecat astăzi de pe Aeroportul București către Insulele Canare, de unde pe 12 decembrie se va da startul în Atlantic Challenge (5.100 km), considerată cea mai dură cursă oceanică de vâslit din lume, în timp ce Vasile Oșean se află deja în Spania alături de ambarcațiunea pe care vor petrece circa 50-60 de zile, scrie Agerpres.
Cei patru au reușit în această vară să străbată cu aceeași barcă Marea Neagră (1.200 km) în timpul record de 11 zile, 6 ore și 1 minut.
Ca și atunci, Roșu, Alexe, Oșean și Olteanu au ca obiectiv strângerea de fonduri pentru Hospice Casa Speranței, care construiește un campus socio-medical la Adunați-Copăceni destinat copiilor cu boli rare sau limitatoare de viață.
”În fiecare zi am avut între 2 și 4 ore de antrenament în sală de forță și pe simulatoare de vâslit, iar în weekend de vineri seara până duminică seara mergeam la Limanu, portul Mangalia, să simulăm ce o să se întâmple în Atlantic. Mergeam la vâslit pe mare. Barca asigură două cabine în care putem dormi și în caz de furtună ne putem adăposti. Barca are o formă de fus la ambele capete, unde sunt cabinele noastre. Una e echipată cu partea de aparatură, iar una cu bagajele și cu noi în caz de furtună. Vom avea în Insulele Canare câteva zile mai liniștite și acolo vom avea cu siguranță timp să sedimentăm toate cunoștințele pe care le-am acumulat, să ne pregătim. Apoi așteptăm cu toții startul cursei. În funcție de cum o să arate prognoza meteo o să plecăm pe data de 12 decembrie, sau când se va decide”, a amintit pentru sursa citată, Marius Alexe.
Ionuț Olteanu evoca dorul de cei dragi ca dificultatea majoră în această încercare dură de traversare a Atlanticului: ”Sperăm ca 50-60 de zile să treacă foarte repede și să ne vedem în Antigua, la finiș. Problemele majore care cred că vor apărea pe parcursul traversării sunt dorul de casă, sărbătorile, zilele noastre de naștere pe care le vom pierde. Dar gândul că cei dragi ne susțin și vor fi în inimile noastre ne va face să trecem cu ușurință pesta asta”.
Andrei Roșu admite că această provocare din Atlantic se anunță mult mai dificilă decât cursa din Marea Neagră și va cuprinde multe necunoscute: ”Pentru primele 10-12 zile cu siguranță suntem pregătiți, pentru că am mai trăit această experiență în Marea Neagră, o traversare care a durat 11 zile și câteva ore. Dar ce se întâmplă dincolo de aceste 11 zile nu știm. Cu siguranță vom avea rău de mare câteva zile până se acomodează corpul, cu siguranță ne vom sătura de acea mâncare uscată din meniul nostru, de atâta apă din jurul nostru. Dar noi trebuie să gestionăm coeziunea echipei și partea logistică. Cele mai multe abandonuri au fost cauzate de probleme tehnice, mecanice, defecțiuni care nu au putut fi reparate. Programul nostru va fi practic repetarea unei zile de 60 ori. Vâslim doi în 6 schimburi de câte 2 ore și apoi facem pauză. Ideal ar fi să dormim în cele două ore, dar în realitate în cele 12 ore de pauză, cred că dormim maxim 4-5 ore. În rest verificăm echipamentul de siguranță, mâncăm, procesul de igienizare. Iar când adormi, ai senzația că doar ai clipit și te trezești. Consumăm 10.000 calorii pe zi, așa că vom slăbi cam 20 kg în această cursă”.
Bugetul pentru participarea la o asemenea cursă este foarte mare, numai înscrierea pentru cei patru români costând 23.500 euro.
”La un astfel de proiect e nevoie de un minim de 150-200.000 euro ca să ajungi la start, după care tot ce este peste îți crește șansele de reușită. Defecțiunile tehnice te scot din cursă și depinde de tine dacă vrei să investești într-un echipament mai bun sau mai slab, sau să îți iei rezervă la echipamentele existente. Toate astea te duc la 300-400.000 euro. Numai transportul bărcii de la București la startul cursei înseamnă 7-8000 euro și s-o aduci înapoi circa 15.000 euro”, a mai precizat Andrei Roșu pentru sursa citată.
Startul cursei se va da din San Sebastian de la Gomera, portul din care a plecat Cristofor Columb în căutarea unei noi căi către Indii, iar sosirea va avea loc în Insulele Antigua and Barbuda. La cursa din 2017 s-au înscris 28 de bărci, dintre care 12 de 4 vâslași, 9 de 3 vâslași, 6 de 1 vâslaș și 1 o barcă de 3 vâslași.