Site icon TIMP ROMÂNESC

Patru universităţi româneşti la Jocurile Universitare Europene de la Rotterdam: Vor fi ambasadorii României!

Universitatea „Gheorghe Asachi” Iași (fotbal), Universitatea din Oradea (baschet feminin), Universitatea Politehnica din Timișoara (badminton) şi Universitatea din Pitești (baschet) reprezintă România la Jocurile Universitare Europene 2014, desfăşurată în perioada 24 iulie – 8 august, la Rotterdam (Olanda).

Competiția reunește peste 2900 de sportivi din 35 de țări care se vor întrece la 10 sporturi: badminton, baschet, fotbal, futsal, handbal, rowing, rugby, tenis de masă, tenis de câmp și volei.

Competiția de baschet va debuta în data de 2 august și va dura până pe 8 august, iar lotul cu care piteștenii vor face deplasarea este format din Duminică Alexandru, Chirof Lucian, Neguț Alexandru (căpitanul echipei), Alexiu Cornel, Mătăsaru Cosmin, Vladimir Mihai, Bughiu Dorin, Pintilei Marian, Nosescu Ciprian și Badea Andrei.

Formația din Argeș s-a reunit acum 3 săptămâni, iar profesorii au stabilit un program foarte riguros: 2 antrenamente pe zi, în timpul săptămânii, și câte unul pe zi, în weekend: “Băieții trebuie să realizeze că nu vor fi doar jucători la Rotterdam. Vor reprezenta Universitatea din Pitești și, mai mult de-atât, vor fi ambasadorii României la această competiție. Sper să nu întâmpinăm niciun fel de probleme deoarece am înțeles că vom avea parte de un regim foarte strict în campusul unde vom fi cazați”, a declarat  conf. univ. dr Fleancu Leonard.

Exit mobile version